SOLIDARITATE. Concurentii au militat impotriva violentei domestice si a abuzurilor sexuale suferite de partenerele de viata Curaj. Locuitorii dintr-un orasel american s-au incumetat sa alerge pe o distanta de 1,6 kilometri purtand incaltaminte pentru femei
Alina Creanga
Weekendul care tocmai s-a incheiat a fost extrem de agitat pentru barbatii din Plainfield Indianapolis, care s-au gandit sa militeze impotriva violentei domestice si a abuzurilor sexuale intr-un mod mai putin obisnuit. Respectand traditia incetatenita prin partea locului, 33 de temerari au cotrobait de zor prin dulapurile nevestelor in cautare de pantofi cu toc pentru a putea participa la un concurs de alergari pe distanta de o mila, adica 1,6 kilometri. "Este teribil de amuzant sa il vad pe John al meu intr-o astfel de ipostaza. Stiu, insa, ca si-a dorit din tot sufletul sa participe la concurs pentru a veni in ajutorul femeilor care sufera din pricina unor soti betivi si violenti. Acesta este motivul pentru care i-am si imprumutat sandalele mele cele mai bune. Stiu sigur ca la finalul cursei vor fi atat de deteriorate, incat nu le voi mai putea purta niciodata, dar merita sacrificiul", a declarat Jan Michaels, sotia unuia dintre participantii la maratonul pe tocuri.
Pantofi roz, cu tocuri de 9 cm
Si pentru ca autoritatile nu au dorit sa se lase mai prejos si au considerat ca trebuie sa puna umarul la sprijinirea femeilor care si-au gasit refugiul la adapostul "Sheltering Wings", din Plainfield, acestea au putut fi zarite printre concurenti in timpul competitiei. Tonul l-a dat seriful Dane Morgan, care a afisat o eleganta pereche de pantofi roz cu tocuri de noua centimetri. Lui i s-au alaturat mai multi politisti si pompieri, care au declarat la finalul competitiei ca vor avea nevoie de cateva zile de recuperare in urma efortului. Castigatorii maratonului au fost premiat