Declaratiile de venit anual au termen limita de depunere joi, 15 mai. Obligatia de depunere a declaratiilor anuale le revine persoanelor fizice care, in 2007, au obtinut venituri din: activitati comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuala, chirii, arenda, transferul titlurilor de valoare, vanzare-cumparare de valuta la termen, activitati agricole. Persoanele care au avut venituri exclusiv din salarii sau asimilate salariilor nu sunt obligate sa le declare.
Persoanele fizice care au realizat venituri din alte surse decat salariile trebuie sa depuna la administratiile financiare sau sa transmita prin posta formularul 200 insotit de fisele fiscale. Agentia de Administrare Fiscala a trimis prin posta, incepand din aprilie, formularele de declaratie, un ghid de completare si un plic preplatit. Cei care nu au primit plicurile de la ANAF le pot descarca gratuit de pe portalul http://anaf.mfinante.ro capitolul Asistenta contribuabililor/ Formulare.
Pana pe 15 mai, depun declaratiile anuale de venit si persoanele fizice care au realizat in strainatate venituri din: profesii libere, activitati comerciale, drepturi de proprietate intelectuala, cedarea folosintei bunurilor, dividende, dobanzi, premii si jocuri de noroc, castiguri din transferul titlurilor de valoare, alte venituri din investitii, pensii. Declaratia se depune de catre persoanele fizice care indeplinesc trei ani consecutivi conditiile de rezidenta, respectiv se afla in Romania pentru o perioada sau mai multe perioade care, cumulate, depasesc 183 de zile intr-un an calendaristic.
Tot pana la aceeasi data, persoanele fizice atat cele care depun declaratia de venit anual, cat si cele care au venituri din salarii pot opta pentru directionarea a 2% din impozitul anual catre entitati nonprofit sau unitati de cult si isi pot deduce cheltuielile facute cu economisirea