Redevenţele mici de la Petrom nu se reflectă în preţul carburanţilor, spune ministrul Varujan Vosganian Ministerul Economiei şi Finanţelor va monitoriza industria alimentară şi
Redevenţele mici de la Petrom nu se reflectă în preţul carburanţilor, spune ministrul Varujan Vosganian
Ministerul Economiei şi Finanţelor va monitoriza industria alimentară şi sectorul energetic şi va iniţia discuţii cu reprezentanţii acestor domenii.
Potrivit ministrului finanţelor, în aceste segmente cererea este inelastică la scumpiri, astfel încât consumatorul este mai vulnerabil. "Este adevărat că performanţele economice bune din primul trimestru au fost însoţite de o anumită creştere a inflaţiei, dar lunar suntem pe un trend descendent. Ne nelinişteşte însă că preţurile agricole au urcat cu 1% şi preţurile la carburanţi cu 2%. Nu putem rămâne indiferenţi la persistenţa acestor pericole", a afirmat Varujan Vosganian, ieri, într-o conferinţă de presă.
El a spus că executivul va încerca "să restrângă dorinţa" unor companii de a-şi maximiza profiturile pe baza conjuncturii externe. "Atrag atenţia, cu toată politeţea, comercianţilor care vând produse petroliere de origine românească, să aibă în vedere că preţurile finale trebuie să reflecte că aceste produse sunt extrase din subsolul românesc şi nu sunt cumpărate de pe pieţele internaţionale cu 125 de dolari barilul. De asemenea, prin contractul de privatizare al Petrom, România are redevenţele cele mai mici pe petrol din Uniunea Europeană, lucru care obligatoriu trebuie să se vadă în preţuri, şi acum nu se vede", a spus ministrul.
Scumpirea energiei, sub semnul întrebării
El a precizat că reprezentanţii ministerului vor purta discuţii cu producătorii şi comercianţii de combustibili, dar şi cu administratorii supermarketurilor, în privinţa creşterilor de preţuri. Ministrul finanţelor a spus că toate d