Dezordonat. Aşa se citea în comunism, spre disperarea lui Constantin Noica, cel care visa la antrenarea culturală prin lectură. Ne va ierta, desigur, de vreme ce filozoful însuşi îşi amintea că una dintre lecţiile fundamentale i-a fost predată nu din cărţi, ci din replica fostului său antrenor de fotbal, de la Cîmpulung. "Aleargă după minge, măgarule, chiar dacă n-o mai poţi prinde!", i-a strigat profesorul.

Ne va ierta, aşadar. Se citea anapoda şi se asimila lăturiş. Constituţie se făcea la şcoală şi se intuia, de fapt, din volumele lui Jules Verne. Oamenii izolaţi pe insule, pe meteoriţi care smulgeau hălci din Pămînt sau dincolo de Cercul Polar formau modele de comunităţi. Se vota, se luau decizii, se alocau resurse. Democraţia nu se oprea la electocraţie. Participarea cetăţenilor era stimulată de către conducători, exact tema care stîrneşte astăzi dezbateri în "democraţiile de risc", din India în Rom`nia şi din Nigeria în Ucraina. Cuvintele noi aveau să vină după 1989, dar principiile le rosteau căpitanul Hatteras sau cei patru muzicieni din Insula cu Elice.

Şi tot aşa. Managementul, evident că nu ştiam ce înseamnă, se desluşea din volumele lui Isaac Asimov. Resurse umane printre stele...

Geografie găseai în scrierile lui Ioan Chirilă, citite între coperţile manualului de geometrie acasă sau la şcoală. Nimic nu era ce părea să fie. Dostoievski arăta precum Economia Politică, iar Orwell te ţinea treaz pînă cînd cartierul rămînea în beznă. "E de la ei", se auzea şi te gîndeai dacă Ei sînt cei din carte sau Ei din centrala dintre blocuri.

Dezordonat se citeşte pînă azi. Şi bulimic. Intri în librărie şi iei tot ce ţi se pare atractiv, pentru ca, ajuns acasă, să simţi decepţia post cumpărare, exportată de la parfumuri la cărţi. După aceeaşi lipsă de regulă, cărţile nu ajung decît rar în bibliotecă. Poposesc pe colţarul din bucătărie, la bai