E început de mai în Craiova şi, în curtea unei case de pe strada Horia, Dora şi Teri îşi fac de lucru: ea curăţă florile, vorbindu-le încet despre soare, el caută ruleta să măsoare ceva. Ea, neastâmpărată şi agitată ca o puştoaică, devine timidă şi un pic restrasă în preajma străinilor. El, politicos, lasă cuvintele să se rostogolească rapid, fără ezitări. Au trecut 56 de ani de când

s-au cunoscut. Pe-atunci, ea era frumoasă de pica şi toţi vecinii îi făceau curte. El, băiat de la ţară, liniştit şi cuminte, abia venit la oraş, fusese primit în gazdă de părinţii fetei, care tot pe strada Horia, ca şi astăzi, locuia. Trecu o zi, trecură trei, nouă şi, ca în poveste, băiatul se îndrăgosti. Dar fata nu avea încă ochi pentru el. „Da’ eu cum să scap o aşa frumuseţe? Într-o zi, ne-am întâlnit pe hol şi m-am făcut că sunt interesat de ceas. Bine, aveam un Tellus care mai era şi la vedere, da’ aşa zăpăcit eram că nu l-am ascuns. Şi nevastă-mea - viitoarea - mi-a răspuns prompt, mândră că mă descoperise: «Da’ de ce mă-ntrebaţi când l-aveţi la mână?». Şi-atunci, nu m-am mai stăpânit, m-am repezit la ea şi am pupat-o. Pe vremea aceea, nu era ca azi, nu te sărutai aşa fiecum, că era ruşine, nu te ţineai nici de mână. De ruşine, pe urmă, m-am dus la soacră-mea, să-i spun că voiam să plec. Ea, săraca, nu m-a lăsat. Atunci am cerut-o de nevastă. Păi, ce? Era de lăsat?“, râde cu poftă Terapont Petcu. „Bărbatul meu are nume din calendar, cum a picat în ziua în care s-a născut. Şi fraţii lui la fel“, povesteşte femeia amuzată. „Da’ eu îi spun Teri“.

Pretendenţii fără vârstă Cu părul scurt, albit de ani şi proaspăt tuns, Dora - sau Alexandrina, cum scrie în buletin - zâmbeşte mulţumită: „Mie nu-mi plăcea, nici n-am vrut să aud. Da’ părinţii nu şi nu, că e băiat bun. Şi fratele meu, care-i fusese profesor la şcoală, zicea la fel. Până la urmă, n-am avut încotro şi m-am