● Nichita Danilov, Locomotiva Noimann, Colecţia "Fiction Ltd." Editura Polirom, 2008.

În 2004, scriind despre primul roman al trilogiei Tălpi (proiectate de Nichita Danilov să apară integral la Polirom) - Şotronul pe numele său -, mă arătam optimist în privinţa urmărilor. Autorul demonstra prin acel volum iniţial al ambiţiosului ciclu epic (dacă nu o făcuse deja printr-un experiment narativ anterior - Nevasta lui Hans) că are o vocaţie de prozator - măcar tot atît de demnă de luat în seamă ca şi aceea de poet. Nu aveam nici o îndoială că scriitorul va continua aventurile halucinant-parabolice ale pictorului Bikinski şi ale stomatologului Noimann. Totuşi, la doar un an de la publicarea Şotronului, în 2005 adică, Nichita Danilov a scos un alt roman - Maşa şi extraterestrul (tot la Polirom) -, fără nici o legătură cu amintita trilogie, şi a stîrnit astfel îndoieli că va mai duce la bun sfîrşit, cel puţin în viitorul apropiat, proiectul Tălpilor. Nimeni nu scrie altceva, atunci cînd are o trilogie în lucru, decît dacă a abandonat-o cu succes, sugerau cîrcotaşii pe la colţuri. Spre surprinderea lor însă, iată-l pe scriitor, la începutul anului 2008, ieşind pe piaţa de carte cu volumul al doilea din Tălpi, intitulat Locomotiva Noimann şi articulat pe un calapod epic mai puternic şi mai închegat ca oricînd.

În Şotronul, autorul construise un univers halucinant, unde personajele se mişcau parcă în transă, purtate de un destin transistoric, implacabil precum un fatum malus antic şi, totodată, încărcat de simboluri şi semnificaţii oculte. Atmosfera rămîne neschimbată în Locomotiva Noimann, dimensiunea psihedelică a naraţiunii căpătînd chiar o mai mare intensitate. Elitismul personajelor este numai un pretext pentru transferul în lumea fantasmelor, ca la Poe ori Hoffmann, disponibilitatea lor de transcendere existînd oricum şi manifestîndu-se indiferent de preze