Magistratii Tribunalului Braila l-au condamnat pe Aurel Cringau, in virsta de 42 de ani, individ originar din comuna Jirlau, la o pedeapsa rezultanta de 5 ani de inchisoare, pentru trafic de persoane si proxenetism. Aceeasi instanta a dispus confiscarea sumei de 24.500 de euro cistigati in mod ilegal, din sclavie sexuala. Cringau, care a fost deja arestat la propunerea DIICOT in noiembrie anul trecut, are la dispozitie zece zile pentru a declara apel. Varul inculpatului, Ninel, implicat si el in comertul sexual cu brailence, este plecat in Italia, unde a dobindit statutul de rezident.
Afaceri cu brailence, in Palma de Mallorca
Verisoara cu sotia lui "Rica", C. C. a primit invitatie de la acesta sa se angajeze "ca menajera sau ca baby-siter" in Spania. Taxele pentru eliberarea pasaportului le-a achitat respectivul si, in mai 2006, cei doi au ajuns in Barcelona, apoi in provincia Palma de Mallorca. Acolo, traficantul i-a spus brailencei ca singurul mod de a face bani era sa se prostitueze. Initial, aceasta a refuzat, insa in final a fost de acord, intrucit pestele a amenintat-o ca o va abandona pe strada. Tinara nu avea bani sa revina in Romania, nici acte, pentru ca inculpatul ii retinuse pasaportul. Timp de jumatate de an, C. C. a practicat prostitutia in clubul "Top Models" din Palma de Mallorca. Trei luni, "Rica" a locuit cu ea intr-un apartament inchiriat si i-a luat toti banii, pe care i-a trimis apoi in tara. C.C scotea, in medie, 200 de euro pe zi. In august acelasi an, Aurel Cringau a revenit in Romania, insa i-a solicitat tinerei sa-i trimita in continuare bani, lucru care s-a si intimplat. In septembrie 2004, proxenetul s-a intors in Spania, continuind s-o exploateze pe verisoara sotiei. Anchetatorii spun ca aceasta a incercat la un moment dat sa fuga, ascunzindu-se la hotelul "Soronto" din Palma de Mallorca, dar