Ceea ce te impresionează în primul rând la fiecare dintre marile organizaţii de cultură din America este lunga listă de patroni şi de sponsori pe care fiecare o afişează la intrarea în instituţie. Obişnuiţi ca muzeele, bibliotecile, teatrele şi centrele culturale să fie, în mare parte, susţinute financiar de către stat, întrebarea pe care ţi-o pui aici, ca european, este cum se susţin marile organizaţii în America, de vreme ce totul depinde aşa de mult de investiţia pr

Ceea ce te impresionează în primul rând la fiecare dintre marile organizaţii de cultură din America este lunga listă de patroni şi de sponsori pe care fiecare o afişează la intrarea în instituţie. Obişnuiţi ca muzeele, bibliotecile, teatrele şi centrele culturale să fie, în mare parte, susţinute financiar de către stat, întrebarea pe care ţi-o pui aici, ca european, este cum se susţin marile organizaţii în America, de vreme ce totul depinde aşa de mult de investiţia privată. Serile organizate pentru strângerea de fonduri, birourile şi agenţii de fundraising, galele la care artiştii participă împreună cu „patronii artelor“, reprezentaţiile oferite cu titlu gratuit de către Metropolitan Opera companiilor şi corporaţiilor care o susţin financiar – iată câteva dintre instrumentele fidelităţii şi fidelizării mecenatului. În spatele acestora stă însă, în primul rând, o solidă mentalitate a societăţilor occidentale evoluate, aceea care spune că un om cu bani are datoria civică şi morală de a redistribui societăţii o parte din câştigul său şi de a o face prin intermediul frumosului sau al binelui.

Americanii din lumea artelor vor spune totuşi că le este foarte greu financiar, că industria entertainmentului se află într-o competiţie inegală cu cea a spectacolului de artă, că galeriile care vând lucrări unor colecţionari pasionaţi şi înstăriţi sunt unica su