Despre branduri se vorbeşte mult în România în ultimul timp, dar reuşitele cu adevărat răsunătoare nu sunt decât câteva. Kevin Keller, autorul cărţii „Strategic Brand Management“, dezvăluie revistei Capital secretele succesului unei strategii de brand şi cum poate fi aceasta adaptată la noile tendinţe tehnologice. Capital: Câte branduri româneşti cunoaşteţi? Kevin Keller: Unul din motivele pentru care am vrut să vin la conferinţa din România est
Despre branduri se vorbeşte mult în România în ultimul timp, dar reuşitele cu adevărat răsunătoare nu sunt decât câteva. Kevin Keller, autorul cărţii „Strategic Brand Management“, dezvăluie revistei Capital secretele succesului unei strategii de brand şi cum poate fi aceasta adaptată la noile tendinţe tehnologice.
Capital: Câte branduri româneşti cunoaşteţi?
Kevin Keller: Unul din motivele pentru care am vrut să vin la conferinţa din România este să învăţ mai multe despre mărcile şi marketingul de aici. Aştept cu nerăbdare acest lucru.
Capital: Dintre brandurile cu care aţi lucrat, care este favoritul dvs.?
Kevin Keller: Este greu să aleg un brand favorit. Am fost foarte, foarte norocos să lucrez cu multe mărci celebre, diferite, adesea într-un moment interesant al istoriei lor. Deşi am lucrat mai puţin decât cu alte companii, unul din brandurile mele preferate a fost întotdeauna Nike. A avut un succes fenomenal. Veniturile Nike au crescut de la 693 de milioane de dolari, în 1982, când vindea cu precădere pantofi sport pentru alergare, tenis sau baschet, la aproape 18 miliarde de dolari, 25 de ani mai târziu, în 2007, când vindea pantofi sport, îmbrăcăminte şi echipamente pentru o varietate largă de sporturi. Abilitatea mărcii Nike şi promisiunea sa, „performanţă atletică autentică“, de a se extinde la atâtea categori