Deranjat de intenţia autorităţilor din Ungheni de a scoate sârma ghimpată de la frontiera cu România, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, trece la ameninţări. Aflat
Deranjat de intenţia autorităţilor din Ungheni de a scoate sârma ghimpată de la frontiera cu România, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, trece la ameninţări.
Aflat într-o vizită în localitatea de pe malul estic al Prutului, liderul de la Chişinău l-a avertizat pe Ion Harea, preşedintele consiliului raional din Ungheni, că cei care vor scoate sârma ghimpată riscă puşcăria. ''Dacă nu vă veţi linişti, veţi nimeri în puşcărie cu tot cu consiliul vostru'', a spus preşedintele Voronin, informează agenţia Deca-press.
Decizia, la mâna instanţei
În replică, Ion Harea, a precizat că autorităţile au proiecte de modernizare a controlului la graniţă, iar sârma ghimpată este o rugină, care trebuie scoasă. Anul trecut, consilierii din Ungheni au adoptat o decizie prin care au propus scoaterea gardului de sârmă ghimpată de la frontiera cu România.
Serviciul de grăniceri care administrează gardul s-a opus însă acestei iniţiative. Cazul a ajuns apoi în instanţa de judecată, care a susţinut hotărârea consiliului. Grănicerii au făcut din nou apel, o decizie a instanţei fiind aşteptată peste o săptămână.
Verificare pentru funcţionari
Pe de altă parte, puterea comunistă de la Chişinău ia noi măsuri pentru a-şi extinde influenţa în Republica Moldova. Astfel, un proiect de lege elaborat de guvern şi avizat de comisia parlamentară pentru securitate naţională şi ordine publică prevede că funcţionarii publici din Republica Moldova şi candidaţii la astfel de posturi ar putea fi verificaţi pe viitor de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS).
Proiectul de lege menţionează că scopul acestei verificări este prevenirea şi combaterea corupţiei în râ