Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu: Băsescu, un necioplit

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 mai 2008 ·

Aflat la Braşov, la invitaţia preşedintelui organizaţiei judeţene a PSD, Constantin Niţă, pentru a susţine candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean a senatorului Otilian Neagoe, preşedintele onorific al social-democraţilor a făcut câteva comentarii acide la adresa şefului statului. "Vinovat este omul care a ajuns în fruntea ţării, cu caracterul lui necioplit, cu incitările lui.

Alegerile locale trebuie să reprezinte un prilej ca lumea să reflecteze dacă societatea românească mai poate suporta lipsa de respect a unora faţă de ţară, dacă nu cumva este timpul să schimbăm ceva la oamenii care ne conduc", a spus fostul şef al statului.

De asemenea, Ion Iliescu a afirmat că nu este eliminată posibilitatea unei colaborări postelectorale PSD-PNL, însă este exclusă orice înţelegere cu PDL, partid "fără fizionomie".

"Este de preferat PNL pentru că măcar ştii cu cine ai de-a face şi poţi desprinde şi diferenţele de doctrină, dar şi plaftormele comune", a precizat fostul preşedinte.

Preşedintele onorific al PSD a mai spus că nu se pune problema unei colaborări a PSD cu PDL, pentru că acesta este un partid "neserios" şi "un partid fără fizionomie, care a trecut peste noapte din stânga în drepta politicii".

"În Parlamentul European este un grup de dreapta neliberal, foarte puternic. Democraţii noştri s-au afiliat la acest partid. Sunt în stare să se adapteze la orice. Asta este oportunism cras. Este un astfel de partid serios, are verticalitate?", a declarat Ion Iliescu.

Referindu-se la Alianţa D.A., Iliescu a spus că "această coaliţie a fost una nefericită, care nu a reuşit să îşi menţină nici propria coagulare".

Mai mult, Ion Iliescu a declarat că niciuna dintre coaliţiile care au guvernat România nu a avut rezultate bune. "Coaliţiile de la noi nu au fost fericite. Au alimentat cli

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu a prezentat declaraţia dată la Securitate despre plecarea din ţară a prietenului său

News.ro acum 46 minute
Crin Antonescu a prezentat, joi, declaraţia dată la Securitate despre prietenul său care a părăsit ţara. El a citit declaraţia într-o conferinţă de presă, arătând că nu este vorba despre o notă informativă. Crin Antonescu a citit declaraţia dată în

Curtea de Apel București respinge contestația USR privind campania pentru Nicușor Dan

Ziua Constanta acum 52 minute
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Curtea

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum o ora
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum 2 ore
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 4 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum 2 ore
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 7 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Constanța Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale

Ziua Constanta acum 5 ore
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă intensifică acțiunile de prevenire și combatere a migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii care tranzitează granițele în

Vremea

București
acum

22°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

22°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

13°
joi

8°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

12°/28°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
joi

15°/27°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°