Noutatea povestirilor lui Nicolae Velea a fost izbitoare în contextul cenuşiu şi împovărat de obligaţii al realismului socialist.

Departe de a se conforma viziunii oficiale şi a aborda tematica impusă prozei, tânărul scriitor făcea din ţăran şi muncitor adevărate personaje, redimensionându-le, reconstruindu-le individualitatea. Marin Preda reuşise deja, în „Moromeţii“, să contureze un memorabil protagonist al lumii rurale. Dar epoca în care romancierul îl plasează pe Ilie Moromete este, în volumul întâi, aceea interbelică. Nicolae Velea face o curajoasă mişcare de translaţie, creând, pe fundalul socialismului instalat şi consolidat la noi, personaje autentice, lipsite de schematism. Omul obişnuit, în paginile lui Nicolae Velea, nu mai e o figură ce ia culoarea ideologică a mediului, ci un „sucit“, un „încăpăţânat“.

Duminică şi Adina Gheorghe, cei doi eroi din splendida povestire „În treacăt“, sunt construiţi pe exact acest tipar ieşit din canoanele realismului socialist. „Suceala“ lor poate fi prezentată şi scuzată ca un efect psihologic al iubirii. Când o vede prima oară pe Adina, Duminică devine „tăcut şi sfios“, lovit parcă de „zguduirea a ceva presimţit“. Iar după acest veritabil coup de foudre, ei se comportă bizar unul cu altul, trimiţându-şi, în glumă, scrisori foarte triste şi luând uşor cuvintele mari pe care şi le spun.

Evoluţia tragică a povestirii se datorează unui asemenea joc, dus la ultimele consecinţe: o minciună a bărbatului provoacă accidentul mortal al femeii, ca şi cum o instanţă superioară ar fi decis pedepsirea nesăbuitului care vorbeşte fără să gândească. „Să mă trăsnească şi să mă calce“, jurase Duminică pe adevărul, închipuit, al „căsătoriei“ sale: iar Adina, crezându-l, sare din maşină şi din viaţă. Finalul povestirii, de o mare frumuseţe, îl arată pe cel rămas singur căutând, disperat, un loc în care to