Bisericuţă-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i! Tot aşa de complicată e şi ghicitoarea din titlul articolului meu.

Nu e aşa că v-aţi gândit cu toţii la prima ligă de fotbal din... Ei, de unde? Doar nu dintr-o ţară care n-are campionat, dar are arbitri delegaţi la turnee finale! Liga noastră naţională, căci despre ea e vorba, cu maeştrii ei de ceremonii cu tot, a început toamna trecută cu o schimbare de regulament care, nu era chibiţ să n-o ştie, ascundea o refacere a Cooperativei. Vorba vine că o ascundea. Şi când naivii s-au plictisit să se mire, lucrurile au fost date pe faţă. Patronii de cluburi mari au investit în cluburi mai mici. Tot din liga întâi şi ele. N-o să-i luaţi acum la rost că n-au auzit de conflictul de interese. N-au auzit ei nici de altele mai importante. Apoi, ca şi cum ar fi la fel de normal, au anunţat cu surle şi trâmbiţe televizate că-i „motivează“ băneşte pe adversarii adversarilor lor. Că operaţia cu pricina se cheamă mită, asta chiar că n-aveau de unde s-o ştie. În capul lor era (şi este) o practică obişnuită. Doar când nu e declarată, mita e mită. Când e pe faţă, ea e o încurajare prietenească şi cât se poate de nobilă, de vreme ce îndeamnă la respectul faţă de sine al adversarului adversarilor, în stare a-l determina să-şi apere corect şansele.

Şi, uite aşa, din conflict de interese în mită, adică din lac în puţ, campionatul şi-a consumat treizeci şi patru de episoade, unul mai plin de suspans decât altul. Nu mă refer la suspansul de pe teren, ci la acela dinafara lui. Ca în orice teatru de marionete, sforile se trag din afară. Şi a venit ultima etapă. Hazardul a vrut ca Steaua să joace acasă cu Steaua II - pardon, cu Gloria Buzău -, iar CFR Cluj, cu concitadina „U“, aflată la celălalt pol al clasamentului şi deja retrogradată. Şi nici n-a fost altă ieşire. În afara celei a patronului Stelei, care, convins că banul