Tranzactii cu locuinte vechi; apoi cu terenuri. Si, in sfarsit, vanzari si cumparari de cladiri noi: case, blocuri de locuit, birouri, centre de afaceri. Incet-incet, piata imobiliara din Romania a devenit o realitate.

Spre ce ne indreptam? Ar fi o imensa eroare sa privim numai inainte, cu ochelari de cal. Si sa nu mai vedem nimic inapoi. Pentru ca inapoi e istoria noastra: cu intrebari care au primit deja raspunsuri; ori cu intrebari care asteapta inca raspunsuri. Una dintre intrebari, esentiala, careia istoria Romaniei moderne i-a dat doua raspunsuri, diametral opuse, este constructia de locuinte. Intrebarea are o importanta cardinala acum, in Uniunea Europeana, cand induram o grava criza a locuintelor.

Solutia creditului ipotecar, care a dat rezultate bune in anii interbelici, este revitalizata astazi, in conditii inedite. Dar si aspru criticata. O critica in primul rand cei care gandesc ca creditul ipotecar e prea scump; dar si o mare parte a populatiei cu venituri modeste, fara acces la imprumuturi pentru case. Este insa cert ca, in nenumarate cazuri, cu deosebire intre anii 1933 - 1939,

s-a soldat cu rezultate miraculoase. Nu numai Bucurestii, ci si alte mari orase au fost conectate la civilizatie. Au luat avant constructiile de locuinte, au fost dezvoltate zonele rezidentiale. Fara sa fi rezolvat insa, integral, problema locuintelor. De aici atat indoielile, cat si tentatia negarii pe care le regasim, astazi, in multe dintre lucrarile sau luarile de pozitii referitoare la solutia interbelica.

A doua solutie a fost gasita de statul socialist. O mare masa a populatiei mai viseaza, inca, la reintoarcerea la locuintele gratuite, construite de catre stat. Ar fi insa o nebunie o astfel de intoarcere in trecut. Fiindca a fost o solutie nefericita. De fapt, o solutie impusa de o anumita realitate: masivele transferuri de popula