Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile de după gratii, o zi aristocrate

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 15 mai 2008 ·

Pentru câteva femei, viaţa de după gratii înseamnă o deschidere către cultură pe care nu şi-au asumat-o în libertate. Regretându-şi faptele deplânse de societate, ele au acum timpul şi ocazia să intre în contact cu arta şi istoria. Într-un parteneriat încheiat între conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Codlea şi cea a Muzeului „Casa Mureşenilor”, un grup de femei care îşi ispăşesc pedeapsa privării de libertate au vizitat ieri casa familiei Mureşianu.

Au probat o rochie

„de epocă”

Vizita a fost una relaxantă şi distractivă. Ovidiu Savu (foto stânga), şeful Secţiei de Istorie, le-a perindat prin încăperile în care s-a scris istorie. Prezentarea nu a fost una tipică, întrucât vizitatorii au urmărit şi filme despre dansurile de salon din secolul trecut, au putut proba o rochie „de epocă” şi şi-au pus la contribuţie cunoştinţele de istorie. „Am încercat să cuprindem în programele de educaţie muzeală şi alte categorii de persoane, inclusiv cele care au greşit şi au ajuns să fie private de libertate. Am dorit - împreună cu reprezentanţii Penitenciarului Codlea - să le oferim o alternativă pentru trecerea timpului, în care să înveţe ceva folositor pentru cultura lor”, ne spune Ovidiu Savu, recunoscând că vizitatoarele de la închisoare erau familiarizate cu moda şi cultura de altă dată. „Mi-a plăcut cel puţin două-trei dintre doamnele custodiate, care au dat dovadă că au cunoştinţe destul de bune în domeniul istoriei generale, ba chiar şi pe istoria Mureşenilor. Le-am prezentat evenimente din viaţa oamenilor de acum mai bine de 100 de ani, dar şi puţin din monumentele Braşovului”, a subliniat şeful Secţiei de Istorie de la Casa Mureşenilor.

„Nu au văzut în noi doar nişte puşcăriaşe”

Femeile au fost încântate de vizită. „Mi-au plăcut multe lucruri de aici – cutia muzicală, tablourile care sunt super. Nu ştiam multe lucru

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 2 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Cine este noul primar general al municipiului București, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României

Libertatea acum 2 ore
Nicușor Dan va prelua, luni, 26 mai, mandatul de președinte al României, iar în mod automat funcția de primar al Capitalei a rămas vacantă. În locul candidatului independent la președinție, va asigura interimatul, până la organizarea unor noi aleger

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 3 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 5 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 54 minute
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 4 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

Alertă meteo: un ciclon puternic aduce grindină și vijelii în toată țara

Gandul acum 5 ore
Alertă de la meteorologi. Un ciclon puternic mătură țara noastră și aduce grindină, vijelii, în toate zonele. Meteorologul Oana Păduraru a dat prognoza actualizată: „Avem în vigoare cod galben pentru manifestări de instabilitate atmosferică, iar în

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 7 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

Numerele câștigătoare Loto, 22 mai. Report de peste 19,35 milioane de lei la Joker

Gandul acum o ora
Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele câștigătoare au fost afișate de Loteria Română joi, 22 mai. Loto 6/49: 1, 14, 6, 32, 10, 46 Noroc: 0 1 1 2 4 0 3 Joker: 25, 32, 1, 28, 30 + 4 Noroc Plus: 7 4 0 7 6 6 Loto 5/40:

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/15°
Iasi
acum

17°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/12°
Constanta
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/23°
vin.

14°/23°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/23°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/19°