Pe treptele spălate de dimineaţă de doamna Florica, doi tineri sînt alergaţi de alţi opt. Speriat, frustrat şi nervos, în încercarea de a-şi apăra capul de pietrele italienilor, Andrei aruncă şi el o piatră. Familia lui va fi deportată înapoi în România în două zile, deşi nu lucrau la negru în Italia. Andrei a lovit din greşeală un nepot al unui consilier dintr-un mic oraş de lîngă coasta Adriaticii. Andrei are mîna ruptă. Luigi, nepotul consilierului, are o zgîrietură minoră pe frunte. Scenariu posibil al lunilor ce vor urma. Cui aparţine vina pentru aceste situaţii şi pentru cele mult mai grave ca acestea? Românilor? Romilor? Italienilor? Administraţiei italiene? Vina este irelevantă în acest moment în care antagonismul a crescut la un asemenea nivel încît a scos ce e mai rău din unii cetăţeni italieni sau români. Remarcam acum cîteva săptămîni că votul negativ produce şi apariţia unor partide extremiste în Europa. Italia este un bun exemplu. Pe treptele galben-albastre ale Parlamentului European, doamna Renate Weber solicita demisia vicepreşedintelui Comisiei Europene, comisarul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, Franco Frattini. Reacţia doamnei Weber la adresa comentariilor comisarului european vine în primul rînd ca răspuns la atitudinea oficialităţilor italiene faţă de românii care lucrează acolo. Spaţiul de dezbatere pe care Parlamentul European îl oferă este astfel folosit pentru continuarea luării de poziţie faţă de politica italiană. „Idila“ dintre Renate Weber şi comisarul european Franco Frattini nu se bazează, din păcate, pe schimbarea anumitor regulamente ale Uniunii Europene, ci pe conflictul dintre comunităţile de români din Italia şi anumite comunităţi italiene. Comisarul Frattini a demisionat. Oare aceasta este soluţia? Demisia domnului Frattini nu are însă nici o legătură cu protestul doamnei Weber sau cu cel al Partidului Socialiştilor E