Dacă e luna mai, avem mai întîi Festivalul Filmului European, aflat în plină desfăşurare la Bucureşti, apoi programat în alte cîteva oraşe din ţară, şi sîntem în ajunul Festivalului de la Cannes, pe Coasta de Azur. Prefaţăm cele două evenimente, întrebîndu-ne cît de acasă la el se simte filmul românesc anul acesta, în ambele localităţi care e pulsul, dar şi problematica celor două competiţii. Şi nu uităm nici de ceea se oferă între timp – dacă se oferă ceva nou – publicului din ţară. Podul de flori – un unicat şi o provocare Nu ştiu dacă-ţi dai seama, dragă Thomas Ciulei, ce-ai făcut: te-ai autopropulsat brusc printre vîrfurile filmului românesc dintotdeauna, cu Podul de flori, văzut vineri seara în deschiderea ediţiei a XII-a a Festivalului Filmului European. Le spuneam, după proiecţie, lui Horia-Roman Patapievici şi Roxanei Călinescu – care au decis ca filmul dumitale să reprezinte România la acest festival (noroc că festivalul, fiind acum organizat de ICR, n-au mai glăsuit cu acest prilej Mihnea Gheorghiu de la UCIN sau Eugen Şerbănescu de la CNC) –, le spuneam că mi-ai reanimat emoţia trăită anul trecut la 4, 3, 2, în 2001 la Marfa şi banii şi, de fapt, doar de cîteva ori de la premiera Reconstituirii din 1970 încoace. Eu am făcut un film, în rest aprecierile rămîn pentru alţii. Dar cum se face că la acest festival cu 39 de titluri pe afiş, în care mai multe ţări – printre ele Lituania, Portugalia, Ungaria – au cîte 2-3 filme, România are unul singur şi acela e o coproducţie cu Germania, turnată în Republica Moldova şi susţinută de la Bucureşti în primul rînd de studioul condus de Lucian Pintilie? De ce un singur filmromânesc din 39?

Probabil că 2008 e un an mai slab faţă de cei precedenţi, cînd au ieşit o sumedenie de filme importante, încît conjunctura a determinat ce spui. În „conjunctura“ asta – ca şi în cazul altor tineri cinea