Raspunsul la intrebarea din titlu nu trebuie sa neglijeze conjunctura in care Nicolae Titulescu poate fi cel mai bine inteles: realitatea politica externa (europeana) si interna (romaneasca) a anilor interbelici. Titulescu patriot sau Titulescu tradator nu sugereaza atat o opinie a posteritatii, cat mai ales a contemporanilor. Tanarul diplomat roman s-a afirmat ca patriot prin activitatea de persuadare a Marilor Puteri pentru recunoasterea unirii teritoriale si prin maniera absolut admirabila cu care a sustinut cauza Romaniei in chestiunea optantilor maghiari (ingemanare seducatoare a talentului oratoric, a culturii diplomatice si juridice fara egal).

Daca litigiul cu Ungaria in privinta Transilvaniei a fost rezolvat primind acceptarea sa ca patriot (primul portofoliu la externe, 1927 – 1928), solutia propusa in timpul celui de-al doilea ministeriat (1932 – 1936) in contenciosul cu Uniunea Sovietica privind Basarabia i-a adus reputatia infama a tradarii. Arareori este de imaginat ca perceptia publica a unei persoane poate comuta de la o extrema la alta atat de facil si intr-un timp atat de scurt. Spre deosebire insa de contemporanii a caror dificultate de a-l recepta intr-un mod just se explica fara prea mare dificultate, in exercitiul de opinie al posteritatii, perspectiva timpului si a felului in care istoria a evoluat vine ca un ajutor nepretuit. Plecand de la acest fapt asupra caruia cu greu ne putem indoi, formularea raspunsului porneste de la doua premise: imaginea lui Titulescu in contextul lui difera de cea a lui Titulescu in contextul nostru, iar continutul acestei distinctii este necesar in vederea unei receptari morale a activitatii publice desfasurate. Utilitatea unui astfel de demers rezida in faptul ca, asa cum se prezinta astazi, este foarte costisitor pentru Romania de a se "juca" cu cetatenii care s-au bucurat de cea mai larga popula