Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lazăre, sapă-ţi mormîntul, îţi spun!

Publicat in Observator Cultural, joi 15 mai 2008 ·

Avem parte de veşti bune. S-a lansat pe piaţă ultimul album Nick Cave & The Bad Seeds. Nu, nici de data asta Nick Cave & The Bad Seeds nu ne-au livrat un album vesel sau măcar puţintel mai tonic. Dacă alţi supravieţuitori ai goth-punk-ului s-au dat peste cap şi au îmbrăcat veşminte noi, ca de exemplu Joy Division, sau şi-au descoperit părţi mai însorite (vezi The Cure), Nick Cave, de vreo 30 de ani, de cînd a debutat cu The Birthday Party, o ţine pe-a lui. Ingredientele de bază ale muzicii sale au rămas aceleaşi: angoasă, alienare şi erotism morbid. La fel stau lucrurile şi cu ultimul său album, Dig!!! Lazarus Dig!!!. Avem de-a face cu un produs muzical care te prinde cu adevărat de-abia la a doua ascultare, cînd, fără să-ţi dai seama, te simţi descoperit şi permeabil. Prima piesă, ce dă şi titlul LP-ului, îţi spune din capul locului cum stau lucrurile: nu e loc pentru speranţă. Lazăr sau Larry, după cum îl numeşte autorul, se trezeşte înviat împotriva voinţei sale. Versiunea oficială a învierii lui Lazăr este întoarsă pe dos. Lazăr nu e un personaj mîntuit, ci mai degrabă un mort în viaţă, astfel că tot ceea ce-i rămîne de făcut este să-şi sape din nou mormîntul. Mesajul este furnizat obsesiv şi nervos printr-un refren ce se încăpăţînează să te biciuie cu regularitate. Alte piese aduc în scenă un erotism cîntat cînd furios, cînd potolit-melancolic. În Lie down (and be my girl), nevoia erotică intră sub specia urgenţei şi a imediatului: „It’s a matter of some urgency/ O, darling can’t you see, I can’t hold back the tide/ Lie down here and be my girl“. La fel de agresive sînt şi melodiile Midnight man şi Today’s lesson, unde rock’n roll-ul este împănat cu o atmosferă onirică şi descătuşări orgiastice. Textura muzicală şi ritmul reuşesc să ridice şi să susţină toată explozia aceasta psihedelică. Halucinantă (sau halucinogenă?) se dovedeşte a fi şi piesa The ni

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac violent în Germania. Pietoni spulberați de o mașină

Ziua Constanta acum 38 minute
Un bărbat a intrat cu mașina în mulțime, relatează portalul de știri „Mannheim 24”. Din primele informații, mai multe persoane sunt rănite. Un reporter al agenției de știri dpa relatează că o persoană este întinsă pe stradă, fiind acoperită cu o pre

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum o ora
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 4 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, valorile termice diurne vor crește în primele patru zile, de la o medie de 7 grade (3 martie), până spre 17 grade (6 martie).

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Legile care permit doborârea dronelor rusești care intră în spațiul românesc au fost blocate de AUR, POT și SOS. Contestație la CCR

Ziare.com acum o ora
Pe 26 februarie, două legi importante au trecut de Senat, în contextul unei mari controverse politice. Aceste legi vizează reglementarea utilizării dronelor de către Armata României pentru a apăra teritoriul național, însă exista posibilitatea ca el

Fabrica de zahăr Bod va fi probabil tăiată și vândută la fier vechi! Ce spune Sindalimenta

Ziua Constanta acum 2 ore
Fabrica de zahăr Bod din județul Brașov va fi tăiată și vândută la fier vechi, cel mai probabil, în timp ce terenul va deveni destinație imobiliară, susțin reprezentanții Federația Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară - Sindalimenta, în

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură, din cauza lucrărilor. Care sunt zonele afectate

HotNews acum 3 ore
Peste 700 de blocuri din București din cinci sectoare ale Capitalei vor avea probleme cu apa caldă și căldura în zilele următoare, din cauza unor lucrări de reabilitate pe conductele rețelei termice, a anunțat luni Compania Municipală Termoenergetic

Călin Georgescu a ajuns în faţa judecătorilor: „Sunt nevinovat. Este un dosar politic" / El s-a adresat procurorului cu „tovarăşa”

Mediafax acum 2 ore
Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns la Judecătoria Sectorului 1, unde se judecă, de la ora 13, dosarul prin care cere eliminarea controlului judiciar. El s-a adresat procurorului cu „tovarăşa”, pentru că a regăsit în presă pasaj

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°