Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă l-a „uitat“ pe Ogăraru

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 mai 2008 ·

Selecţionerul a definitivat lotul cu care România va aborda meciurile la Europenele de fotbal. Singura surpriză este neconvocarea lui Ogăraru. Sursa: Codrin Prisecaru

Victor Piţurcă, antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, s-a decis asupra jucătorilor cu care doreşte să abordeze Campionatul European, competiţie care va avea loc între 7 şi 29 iunie, în Austria şi Elveţia. Selecţionerul a anunţat ieri numele celor 12 jucători legitimaţi la cluburile din străinătate pe care i-a convocat pentru cantonamentul de dinaintea turneului final.

La reunirea programată pe 22 mai, la Mogoşoaia, au fost chemaţi fotbaliştii care au dus greul în campania de calificare. Singura surpriză este neconvocarea lui George Ogăraru, care plăteşte tribut faptului că nu prinde echipa la Ajax Amsterdam, la care se adaugă mai vechea adversitate pe care i-o poartă selecţionerul. Chemat la lot, în preliminarii, mai mult de gura presei, fostul stelist a fost titular în meciul de la Constanţa, câştigat de tricolori cu 1-0 în faţa Olandei.

Doar cinci „mohicani“

„Piţurcă mizează pe experienţă“, a constatat ieri Emeric Ienei, uitându-se peste lotul ales de Piţurcă. Ienei este antrenorul care a condus România la ultimul turneu final la care naţionala tricoloră a luat parte, în 2000. Competiţ ia a fost organizată de Belgia şi Olanda. Din lotul lui Piţurcă fac parte numai cinci jucători care au fost prezenţi la întrecerea de acum opt ani: Bogdan Lobonţ, Cosmin Contra, Cristi Chivu, Florentin Petre şi Adrian Mutu. „Mie nu mi-a fost frică să promovez tineri. Nici lui Piţurcă n-ar trebui să-i fie teamă. Chiar dacă vom ajunge în finală, mai mult de 18 fotbalişti nu vor juca la Euro pentru România. Din acest motiv, propun ca lotul de 23 să fie completat cu cinci tineri de perspectivă“.

Plecarea, stabilită pentru 2 iunie

În bun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°