După ce au fost obligate să constituie provizioane, instituţiile financiare nebancare vor trebui să-şi "pârască" clienţii rău-platnici. În viitorul apropiat, acestea vor fi obligate să
După ce au fost obligate să constituie provizioane, instituţiile financiare nebancare vor trebui să-şi "pârască" clienţii rău-platnici. În viitorul apropiat, acestea vor fi obligate să raporteze restanţele mai vechi de 30 de zile la Centrala Riscurilor Bancare.
"Există deja un proiect în acest sens. Într-o primă fază, vom avea în vedere doar IFN-urile înscrise în Registrul Special", a declarat ieri Cristian Bichi, director adjunct al direcţiei de stabilitate financiară din cadrul BNR. În Registrul Special, figurează în prezent 46 de IFN-uri, iar odată cu transmiterea informaţiilor către Centrala Riscurilor Bancare, numărul de instituţii declarante s-ar dubla.
IFN-urile raportează şi la Biroul de credit
Decizia băncii centrale nu trebuie însă interpretată în termeni negativi, pentru că, în fond, este interesul oricărui creditor să fie informat cu privire la comportamentul de plată al românilor pe care urmează să-i împrumute.
În prezent, opt societăţi de credite de consum şi două societăţi de leasing furnizează deja la Biroul de credit informaţii privind restanţele sau comportamentul de bună plată al clienţilor proprii. În plus, alte şapte IFN-uri vor începe să raporteze în scurt timp la acelaşi Birou. În baza de date a instituţiei, figurează 4,8 milioane de clienţi ai băncilor, din care două milioane sunt restanţieri.