In Romania anilor 2000 - 2004, ca jurnalist, ca membru al societatii civile, daca vorbeai despre coruptie, despre artizanii si marionetele acesteia, daca aveai o proba incriminatoare la adresa lor, iti asumai rolul inamicului, rolul disidentului de tip nou. Simteai, insa, ca, in aceasta lupta in care intrai benevol – nu angrenat prin fisa postului –, nu erai singur. Cand autoritatile acelor ani se lansau in negari vehemente si diatribe la adresa celor care sustineau si dovedeau ca exista coruptie care nu se opreste la esaloane inferioare si medii, mai erau temperate de martori ai realitatii romanesti – reprezentanti ai unor ambasade straine la Bucuresti ori ai Uniunii Europene. In ciuda negarii marii coruptii, care devenise un fel de leitmotiv, una din cauzele majore pentru care fosta putere a ratat alegerile din 2004 a fost tocmai acest flagel.

Inceputul de an 2005 a prins autoritatile in plina lupta anticoruptie, un exercitiu facut sub imboldul promsiunilor din campanie si sub privirea vigilenta a U.E, care ne conditiona integrarea si functie de rezultatele obtinute pe aceasta linie. Arestarea unor personaje care, in anii de glorie si protectie 2000 - 2004 pareau intangibile, invincibile, imune, le proba acestora vinovatia si, pe de alta parte, consfintea, credeam, dreptatea celor care refuzasera sa nu vada si sa nu auda ceea ce se intampla in jurul lor si pe banii lor. Speram, in primavara lui 2005, dupa ce fusesera deschise actiuni penale rasunatoare, dupa ce nume de rezonanta din cercul fostei puteri au fost incatusate – in "procesele politice", cum le-au numit – ca sistemul care i-a protejat incepe sa se clatine, ca bresele create se vor casca si vor lasa lumina sa patrunda in tenebrele acestui sistem. Iluziile ni s-au spulberat una cate una, pe masura ce asupra unuia sau altuia dintre dosare se asternea tacerea, pe masura ce unul sau altul dintre cei