Poliţia italiană a anunţat că a arestat 400 de suspecţi imigranţi ilegali, pentru a pune în aplicare hotărârea guvernului de dreapta de a stopa migraţia ilegală, precizează Reuters.
383 de persoane, dintre care 268 străini, au fost arestaţi în cadrul operaţiunii care a durat o săptămână. 53 dintre aceştia au fost trimişi imediat la graniţă cu ordin de expulzare în ţările de origine.
Acţiunea s-a desfăşurat pe teritoriul Italiei, din nordul acesteia şi până în Napoli.
Silvio Berlusconi care a câştigat, pentru a treia oară, mandatul de prim-ministru al penisulei, a promis că va avea o atitudine dură faţă de imigranţii ilegali, acuzaţi de cetăţeni că sunt la originea numeroaselor infracţiuni din ultimul timp din Italia.
Cei arestaţi provin din Europa de Est, Albania, Grecia Africa de Nord şi China şi sunt acuzaţi de comiterea a numeroase ilegalităţi, de la trecerea ilegală a frontierei, până la prostituţie, trafic de droguri sau jaf.
Ofiţerul de poliţie însărcinat cu conducerea acestei operaţiuni, Francesco Gratteri, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că "acţiunea nu s-a adresat unui anumit grup etnic. Singurul obiectiv a fost acela de a înlătura infractorii care au produs panică în rândul cetăţenilor. "
Atenţia italienilor se concentrează cu precădere asupra infracţiunilor comise de imigranţii, pe care ei îi numesc "nomazi". Aceştia provin mai ales din România.
Poliţia a întreprins o razie în cea mai mare tabără de rromi din Roma şi a reţinut 50 de bărbaţi, pentru a fi anchetaţi.
Arestările coincid cu vizita la Roma a ministrului român de Interne, Cristian David. Deoarece România deţine cea mai mare pondere de romi din Europa, ministrul român a avertizat Italia că ar putea fi acuzată de xenofobie.
Ca răspuns, autorităţile italiene au dorit să îi reas