Cand afli de crime, jafuri, faradelegi de toate felurile prin intermediul jurnalelor de stiri televizate de dupa-amiaza iti spui ca reporterii au mania de a alerga dupa senzational, ca vadesc prost-gust, ca exagereaza decupand din cotidian numai lucruri rele. Esti dispus chiar sa lasi balta nivelul faptului divers, plin de mizerii, gandind ca dincolo de el se inalta maiestuoasa si spalata de orice urma de trivialitate viata diurna a majoritatii oneste. Mai faci si distinctia – necesara echilibrului de care ai nevoie pentru a o lua mereu de la capat – intre "atunci" si "acum", intre vremurile sordide ale dictaturii si vremurile pline de speranta, chiar daca sovaielnice si intortocheate, ale prezentului. Iata insa ca ajungi tot mai des sa fii contrazis in aceste presupuneri si, in cele din urma, trebuie sa cedezi evidentei ca barierele nu sunt inexpugnabile, ca lucrurile sunt mai amestecate si ca ai nevoie de noi definitii.
O informatie recenta atesta, ca la sase ani de la revolutie, un concetatean al nostru, arestat de autoritatile romane, a fost "legat de politisti mascati cu mainile in spatele genunchilor, atarnat cu capul in jos si batut repetat peste maini si picioare". Ulterior, in arest, "a fost violat de ceilalti detinuti, care l-au batut si fortat sa manance mancarea in care urinasera ceilalti". Acest ansamblu de orori, suferite de insul in cauza – si calificat de CEDO drept tortura – este, cum se poate observa, rodul unei ticaloase complementaritati. El nu se datoreaza doar tratamentelor degradante aplicate intr-un sediu institutional deasupra caruia strajuieste stema Romaniei si care, in principiu, ar trebui sa apere integritatea cetatenilor sai, nu sa o terfeleasca. Lui i se adauga si ritualurile scabroase, inumane ale semenilor degradati in drepturile lor civile si retinuti in detentie unde, sub pretextul reeducarii, sunt lasati sa se comp
