Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macazul era întredeschis

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 mai 2008 ·

Comisia formată din reprezentanţi ai Autorităţii Feroviare Române, poliţia TF, Procuratură, CFR Infrastructură, un reprezentant al siguranţei circulaţiei şi CFR Călători, care anchetează accidentul feroviar de la Valea Călugărească, a ajuns la concluzia că s-a întâmplat ceva cu macazul. „Un lucru este cert, şi anume că macazul a fost găsit întredeschis, adică acela care operează macazul a avut semnal că acesta s-a cuplat, dar în realitate nu se cuplase“, a declarat pentru NewsIn directorul CFR Călători, Alexandru Noapteş. Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a menţionat că au fost făcute simulări, probe la materialul rulant (locomotive şi vagoane) şi urmează să fie întocmit raportul în urma măsurătorilor efectuate marţi. În următoarele zile, comisia va ancheta toate persoanele implicate, respectiv personalul staţiei, mecanicul de locomotivă şi personalul pentru întreţinerea instalaţiilor şi a liniilor. Cristian Ungureanu, directorul Regionalei de Căi Ferate Bucureşti, a afirmat că starea aparatelor de pe teren, a macazurilor şi a liniilor de cale ferată a fost verificată vizual de revizorul de cale chiar sâmbătă. „Este o limitare de viteză pe distanţa Ploieşti Est - Valea Călugărească de 70 de km pe oră şi chiar şi peste macazuri datorită configuraţiei staţiei Valea Călugărească în curbe. Trenul circula cu 68 de km pe oră, din cele constatate pe banda mecanicului“, a precizat acesta. Reamintim că un tren de călători a deraiat sâmbătă în judeţul Prahova, cauzând moartea unei persoane şi rănirea altor patru. Comisia formată din reprezentanţi ai Autorităţii Feroviare Române, poliţia TF, Procuratură, CFR Infrastructură, un reprezentant al siguranţei circulaţiei şi CFR Călători, care anchetează accidentul feroviar de la Valea Călugărească, a ajuns la concluzia că s-a întâmplat ceva cu macazul. „Un lucru este cert, şi anume că macazul a fost găsit întredeschis, ad

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 39 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 20 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°