În aproprierea Pieţei Alexandru Lahovary, pe Strada Tache Ionescu numărul 25 este Institutul de Etnografie al Academiei Române, casa ce îl găzduieşte era reşedinţa unuia dintre cei mai remarcabili oameni politici din istoria României.
În aproprierea Pieţei Alexandru Lahovary, pe Strada Tache Ionescu numărul 25 este Institutul de Etnografie al Academiei Române, casa ce îl găzduieşte era reşedinţa unuia dintre cei mai remarcabili oameni politici din istoria României.
Take Ionescu (1858-1922) s-a născut la Ploieşti, sub numele Dumitru Ghiţă Ioan, fiind al doilea fiu din cei patru ai familiei.
Familia Ionescu nu era bogată, tatăl, Ghiţă Ioan, a făcut avere din perceperea taxelor, devenind ulterior moşier.
Take Ionescu a studiat Dreptul la Paris, întorcîndu-se în ţară la sfîrşitul anului 1881, îşi începe cariera în avocatură. A devenit repede cunoscut atît în acest domeniu, cît şi în politică.
În 1884 a fost ales deputat, iar în 1891, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. A reprezentat România la Conferinţa de Pace de la Bucureşti, din 1913, ce încheia al II-lea Război Balcanic, obţinînd Cadrilaterul, apoi a fost ministru al Afacerilor Străine între 1917 şi 1918 şi între 1920 şi 1922, iar numai pentru o lună prim-ministru.
"Amator de glorie" Avocat şi politician abil, renumit pentru discursurile sale care captivau atenţia oricui, Take Ionescu este omniprezent în memoriile şi în jurnalele scrise la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX de prieteni sau de rivali. În jurnalul său, Ion G. Duca scrie că Take Ionescu "era mai presus de toate un fermecător, dar farmecul lui nu izvora atît din inteligenţă, cît din sufletul său. Totul îl interesa şi totul îl pasiona. Conversaţia era de asemenea plină de colorit, amintiri, anecdote, descrieri de
