Maine se semneaza decretul prin care mi se interzice sa mai exist in Bucuresti. Deschid mintea, inchid ochii si aleg exilul la Iasi. E o decizie fara strop de originalitate. Inaintea mea a ales sa doarma vesnic, pe colinele Iasului, Sabin Balasa. Imi voi atrage iar galeti de stropseala, dar cred ca satul lui Bucur este un loc in care poti doar conjuga verbul ”a exista”. Iasiul este unul din putinele targuri din Romania unde poti sa conjugi la persoana intai singular verbul ”a trai”.
Imi sorb espresso-ul mare, cu spuma de lapte, dupa prima seara a Romanian Fashion Week pe terasa, la Corso, la umbra casei domnesti a lui Cuza, acum muzeu al Unirii. Ascult sunetul orasului, la poalele Copoului. Si aici traficul s-a aglomerat in ultimii ani, ieri am stat in coloana la un singur semafor pret de o jumatate de ora. Dar Iasul nu huruie, nu caraie, nu horcaie, nu latra. Asta e orasul care toarce, zumzaie si, in cele mai rele zile ale sale, maraie. Diferenta dintre capitala Micii Uniri si capitala Marii Invrajbiri e aceea dintre un motor diesel ”preparat” de BMW si un diesel al unui SUV chinezesc. Amandoua functioneza dupa acelasi principiu mecanic, dar bavarezii stiu sa-l faca sa sune silentios, precum un motor pe injectie.
Astept sa ma fugariti din Bucuresti. Ieri noapte, doppo festival, mi-am alintat herghelia de sub capota, plimband-o pe sensurile unice din Copou. Si-am stabilit ca singura sansa de a scrie o carte in timpul trecerii mele este sa ma mut aici, pe colina, intr-o casa cu pridvor si o gradinita cu lalele in curte. Stiu, valsez cu cliseele, dar nu-mi cereti mai mult. Sunt un om mediocru cu vise scunde. Dar in existenta noastra cronometrata, in care SMS-ul e sinonimul comunicarii, iar Messengerul e standardul pentru socializare, cliseele mele au ajuns vise imposibile.
Iasul are toate argumentele pentru a fi leaganul frumusetii. Chiar dac
