» Astazi, la sediul Bancii Nationale a Romaniei are loc lansarea albumului "Lucrari publice din vremea lui Carol I", realizat de Nicolae Noica.
» Albumul reconstituie istoria numeroaselor realizari arhitecturale din cei 48 de ani de domnie a lui Carol I, printre care Banca Nationala, Ateneul Roman, Palatul de Justitie si CEC.
» Epoca domniei lui Carol I a insemnat modernizarea Bucurestiului si a Romaniei, constructiile realizate in aceasta perioada fiind inca emblematice pentru arhitectura "Micului Paris".
Dupa ce a realizat, in urma cu doi ani, albumul in trei volume "Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I", Nicolae Noica, fostul ministru al Lucrarilor Publice si Administratiei Teritoriale, profesor la Constructii si specialist in istoria lucrarilor publice, lanseaza astazi, la ora 11.00, albumul "Lucrari publice din vremea lui Carol I: acte fondatoare si medalii comemorative".
Albumul, aparut la Editura Cadmos, incepe cu publicarea, pentru prima data, a actului de incoronare a Regelui Carol I de la 10 mai 1881, document prin care a fost proclamat Regatul Romaniei, pentru a reconstitui apoi istoria infiintarii a peste 20 de edificii si constructii de mari proportii. Volumul are 174 de pagini, textele fiind ilustrate cu fotografii de epoca, reproduceri ale documentelor insotite de transcrieri si imagini actuale ale cladirilor. Pentru documentare, Nicolae Noica si ceilalti autori care semneaza capitolele (printre care se numara Cristina Turlea, Antoaneta Seghedi si Ioan Vasile Buiu) au folosit atat surse istorice si bibliografice, cat si documentele originale de la Arhivele Statului si artefacte aflate in colectiile Muzeului National de Istorie. "Medaliile comemorative ale mai multor cladiri, printre care Ateneul, Biserica «Domnita Balasa» si Banca Nationala, erau la Muzeul de Istorie pline de praf, nu le mai vazus