Sportul preferat al lui Ion Simut, daca e sa-i dam crezare autorului Simptomelor actualitatii literare*, este o "critica de diagnostic" care presupune "observarea tendintelor literare ale actualitatii, remarcand fenomenele simptomatice dincolo de lectura izolata a cartilor" (p. 5). Prin urmare, ea nu-i o critica de intampinare in maniera traditionala.
Dar e cu atat mai putin teorie literara in stare pura. Dimpotriva, Simut nu inceteaza sa ne avertizeze ca schimbarile in ierarhia valorilor nu se fac prin "hocus-pocus" sau prin "lovituri de teatru" si nu oboseste sa denunte la tot pasul cele trei tipuri de "judecati si strategii critice simpliste" care domina in mare parte mentalitatea revizuitoare de dupa 1990: "a. Toti cei mici sunt mari si toti cei mari sunt mici; b. Centralii sunt minori, iar marginalii reprezinta valorile majore; c. Tot ce pare simplu e de fapt subtil si complicat, tot ce pare complicat e de fapt nemaipomenit de simplu." (p. 315). Morala, extrem de justa, a autorului e aceea ca o batalie canonica nu se castiga printr-un Blitzkrieg teoretic norocos, ci printr-un indelungat razboi de uzura pe terenul criticii si al istoriei literare; ca, altfel spus, canonul e o partida al carei rezultat nu se decide in vestiar, ci pe teren.
Ce-i drept, dincolo de dispersia lor publicistica, "simptomele" lui Simut trimit, daca nu neaparat la o maladie, in orice caz la o "tendinta"; sau chiar la mai multe. Caci, incercand sa raspunda - pe urmele lui Alex Stefanescu - la intrebarea "Ce s-a intamplat cu literatura romana in postcomunism?", simptomaticianul nostru identifica trei focare de interes (dar nu musai de infectie) in literatura romana actuala: "ofensiva culturii de divertisment", mutatiile in ierarhia genurilor literare si batalia canonica dintre modernism si postmodernism.
Trebuie sa spun ca primul dintre acestea da nastere celor m
