Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de elevi bucureşteni au călcat pe “iarbă” în parcul Tineretului

Publicat in Gandul, vineri 16 mai 2008 ·

Parcul Tineretului s-a umplut ieri de liceeni, de la diferite unităţi de învăţământ din Bucureşti. Reuniunea a avut un scop demn de lăudat: lansarea unui mesaj adresat tuturor tinerilor, de a se feri de droguri şi de a căuta alternative la distracţie. Coordonatoarea proiectului “Să călcăm pe iarbă“ este profesoara Liliana Murguleţ de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”. I s-au alăturat Centrul de Cultură al MIRA, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar – sector 4 şi două O.N.G.-uri: FICE - România şi Teen Challange România.

“Dacă vor să se lase de droguri, se lasă ei singuri, nu pentru că stăm noi în soare”

Numai de la Grupul Şcolar Industrial Dacia puteai număra cam o sută de elevi, veniţi să spună nu consumului de droguri. “Ni s-a zis că, dacă venim la acţiune, o să stăm mai bine la anumite materii”, ne-au mărturisit câţiva tineri dintr-a XII-a. Pe platforma situată în apropierea Palatului Naţional al Copiilor, elevii de clasa a X-a au îmbrăcat tricouri verzi şi s-au aşezat pe rânduri, întruchipând o frunză de canabis. Cei de-a XI-a, în tricouri roşii, i-au încercuit, în semn de interdicţie. Singurii care n-au intrat în configuraţie au fost cei de clasa a XII-a, care au primit tricouri galbene. “Era mai interesant la şcoală, stăteam cu inima la gât. Aici stau ca prostu”, şi-a arătat nemulţumirea un licean cu şapcă. De o oră, de când înţepeniseră cu soarele deasupra capului, nu se întâmpla mare lucru. Doar refrenele se schimbau în difuzoare. “La modul cel mai sincer, acţiunea asta e foarte bună, ne ajută pe noi în primul rând, să ne aducem aminte că am luat parte la aşa ceva”, e de părere Ioana, de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”. Tânară nu a văzut niciodată un “drogat”, în schimb, colega ei de clasă a dat tristă din cap. “Îmi provoacă milă, îmi p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 19 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 17 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 28 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 5 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 15 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 25 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Bucureşti - Două femei, anchetate penal după ce au „plătit” un autoturism de lux, în valoare de peste 100.000 de euro, cu ordine de plată falsificate

News.ro acum 35 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum o ora
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Stațiile ITP din toată țara nu funcționează, după ce serverele RAR au picat în urma unei alerte de incendiu care a blocat serverele complet

Libertatea acum o ora
Un incident tehnic produs joi, 21 noiembrie, în camera serverelor centrale ale Registrului Auto Român (RAR), a afectat activitatea instituției la nivel național, inclusiv stațiile ITP și schimbul de date cu Direcția Permise și Înmatriculări, a anunț

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°