Despre scriitorul Liviu Nanu, trebuie să mărturisesc, nu ştiu mare lucru. Din scurtul Cuvânt înainte al volumului său Cârciuma lui Bicuţă şi alte povestiri aflu că a mai publicat două volume de versuri, Îndemn la nesupunere (Editura Tipoalex, Alexandria, 2002) şi apăsaţi tasta Any (Editura Marineasa, Timişoara, 2005). Nu am văzut aceste cărţi. Actualul volum de povestiri, despre care înţeleg că reprezintă debutul în proză al autorului, mi-a stârnit interesul mai ales prin prisma faptului că a fost publicat de Editura Brumar, celebră prin calitatea volumelor de... poezie pe care le tipăreşte. Un volum de proză, publicat de un poet la o editură care şi-a făcut blazon din editarea volumelor de poezie, te face curios fără să vrei.

Din capul locului trebuie spus că volumul lui Liviu Nanu nu are nimic de-a face cu poezia. Cel puţin prima parte - povestirile care au drept cadru de acţiune "cârciuma lui Bicuţă" - este un fel de Familia Bundy sau Locatarii, în care aceleaşi personaje se reunesc în aceeaşi bodegă, beau pe datorie şi trăncănesc vrute şi nevrute. Mai lipseşte obsedantul râset de fond pentru ca impresia de sitcom să fie totală. Mai aproape de berăria eroilor lui nenea Iancu decât de Hanul Ancuţei sau de vila din Florenţa care îi găzduieşte pe eroii Decameronului lui Boccaccio, cârciuma lui Bicuţă este o bodegă de cartier în care se regăsesc, zi de zi, Săndel, Domnu' Profesor, Dan a lu' Naşu, Mişu Electricianu şi Bidigaie. Deşi, la prima vedere, fac parte din lumi diferite, clienţii lui Bicuţă vorbesc aceeaşi limbă a oamenilor dispuşi să piardă câteva ore pe zi discutând, cu un pahar în mână, nimicuri mai mult sau mai puţin hazlii. La crâşmă, timpul se dilată, nimeni nu este presat de obligaţii urgente, fiecare poate să asculte până la capăt povestea celuilalt. Excelentă este introducerea în scenă a personajelor. În loc de multe cuvinte explicative, Liv