De la Laszlo Alexandru

la fenomenul Piteşti

Cronicarul nu poate decît să regrete că revista clujeană Tribuna este de negăsit în punctele de difuzare a presei din Bucureşti. Sînt în paginile ei multe articole de calitate, scrise cu bun-gust şi vervă, pe care publicul cultivat din capitală ar fi meritat să le citească. E drept, nu lipsesc excepţiile belicoase depăşind pragul de toleranţă psihică a cititorului: de pildă, înverşunarea cu care Laszlo Alexandru continuă foiletonul polemic împotriva cărţii lui Sorin Lavric (Noica şi mişcarea legionară, Humanitas, 2007), în cele două numere ale lunii aprilie. Dar cum e vorba, totuşi, de o excepţie, cronicarul o pune în seama unei scăpări a colectivului redacţional: unui apucat ca Laszlo n-ar fi fost cazul să i se pună la îndemînă atîta spaţiu gazetăresc pentru a-şi revărsa repulsiile ideologice. De aceea, trecem mai departe şi semnalăm cronica lui Graţian Cormoş ("Dare de seamă despre Piteşti") la cartea lui Alin Mureşan (Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate, Polirom, 2007): "Monografia consacrată de Alin Mureşan Ťfenomenului Piteştiť - pe care el refuză de altfel să îl numească aşa, preferînd termenii de Ťacţiuneť sau Ťevenimenteť - este foarte bine structurată, astfel încît să prindă în matrice atît desfăşurarea cronologică a reeducării, cît şi personajele ei surprinse, în partea a doua a cărţii, în micro-portrete standardizate. Capitolul final, "Instantanee macabre", nerecomandat celor slabi de înger, este şi cel mai captivant, pentru că reuşeşte să ofere, în doar zece pagini, panorama tuturor torturilor fizice şi psihice care fac din Piteşti un spaţiu singular şi simbolic în sistemul concentraţionar din România. Fără acest capitol, aş fi rămas cu impresia că, din cauza excesului de obiectivitate al autorului, ceva din atmosfera atroce a reeducărilor s-ar fi pierdut. Spun asta pentru că cea mai mar