E 16 mai si la Cannes s-a stricat vremea. La 7 dimineata, norii pareau sa se imprastie, pe urma, la coada de la Noga Hilton pentru a vedea „Boogie” (da, era coada si pe urma sala a fost plina-plina) a inceput sa bata vantul, iar dupa film a inceput sa si ploua. Anamaria Marinca venise nepregatita, cu un maieut pe ea. I-a dat Radu Muntean geaca lui.
„Boogie” e bun, desi mie tot „Hartia va fi albastra” mi-a ramas la inima. Dar ce imi place la „Boogie” este ca, de fapt, e continuarea fireasca a „Hartiei”. Tinerii care au facut revolutia (sau, ma rog, au trait evenimentele din decembrie '89) au ajuns acum la 30 de ani. Unii s-au insurat si au copii si muncesc de le sar capacele ca sa-si tina familiile (cazul lui Bogdan Ciocazanu zis „Boogie” – Dragos Bucur), altii traiesc o continua burlacie, cu slujbe care nu-i satisfac (Sorin Penescu – Mimi Branescu), iar altii au plecat din tara, sperand inutil sa le fie mai usor in Occident (Vali Iordache – Adrian Vancica). Nici unul nu pare fericit in filmul lui Radu Muntean si nici unul nu pare stabilizat in vreun fel. A spus si regizorul la Q&A-ul de dupa proiectie (gazduit, ca de obicei, de cortul de langa Noga Hilton) ca in film e vorba despre etapa aia de trecere de la tinerete la varsta adulta. Adica e no man’s land-ul, nu esti „nici aici, nici aici”, dar devine clar ca nu te poti intoarce.
Camera lui Tudor Lucaciu ii urmareste de cateva ori pe eroi din spate, à la „Elephant”, ca si cum ar veni din trecutul de care eroii trebuie sa se rupa pana la urma. „Boogie” e filmul travaliului doliului - dupa tinerete, dupa trecut, dupa perioada comunista, cu vila lui Ceausescu de la Neptun pe care o revezi acum asteptand sa-i regasesti si paunii, chefuri, gagici, betii, idealuri ca la 30 de ani o sa fii cineva. Si pe urma, ajungi sa vezi ca nu e mare sfaraiala sa ai 30 de ani.
Dar Radu Muntean si cosce
