Nu ma convinge argumentul conform caruia un presedinte cu certe puteri executive trebuie neaparat sa stea departe de arena electorala - desi tocmai Traian Basescu a fost cel care il invocase impotriva lui Ion Iliescu in cadrul bataliei electorale din 2004. In Romania, functia prezidentiala nu este nicidecum una limitata la atributii reprezentative - dimpotriva, ea confera o serie de puteri considerate in multe alte state drept executive. Dar intr-o tara in care sustinerea parlamentara fata de dezideratul reinnoirii politice este practic nula, presupun ca i se poate ierta sefului de stat acest imbold de impartasire a propriilor aspiratii electoratului.
Insa conteaza enorm modul in care o face. Daca iesea la rampa in mod chibzuit, explicand detaliat intentiile PD-L legate de crearea unui Bucuresti mai locuibil, nu cred ca gestul ar fi putut provoca vreo suparare publica. Daca socotea necesar sa atraga atentia asupra nevoiasilor metropolei, uitati de toti, in timp ce belsugul continua sa abunde in oras, daca solicita masuri concrete pentru varstnicii aruncati fara mila in strada de proprietari de drept sau falsi, daca infiera situatia care a permis ca septuagenari si octogenari sa ajunga sa-si duca traiul sub cerul liber, printre ruinele mobilierului lor, fara ca autoritatile locale sa clipeasca din ochi la vazul acestor tragedii, ma declar convins ca nimeni nu ar fi avut ce sa-i reproseze.
Daca marturisea cu onestitate "imi doresc ca partidul din randurile caruia provin sa castige alegerile si ma bucur sa ma pot afla, in aceste momente, alaturi de candidatul X", declaratia nu ar fi fost cine stie ce inspirata, dar nici scandaloasa. Dar cand vorbeste in termeni abuzivi de contracandidatii lui Vasile Blaga in cursa pentru Primaria Bucurestiului nu ii face, de fapt, celui pe care l-a denominat "buldog" nici o favoare, reusind cel mult sa isi prejudic
