La Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane a avut loc o dezbatere avand ca subiect jurnalismul cultural. Iar Ziarul de Duminica a implinit 400 de numere. Tot de patru sute de saptamani scriu si eu in acest colt de pagina. Cele doua evenimente ma indeamna la meditatii privind publicistica si relatiile ei cu artele, dar si cu realitatea in general, pentru ca exista o stransa legatura intre ceea ce presa considera a fi eveniment si intelegerea a ceea ce numim indeobste realitate, intre cum arata presa si cum este lumea in care traim, intre cine sunt cei care scriu in jurnale si valorile societatii.
O dimensiune a acestui omenesc o reprezinta, cu siguranta, cultura, pentru ca suntem ceea ce suntem, gandim, ne comportam, reactionam emotional intr-un fel sau altul (cream realitatea in care traim si in care vor trai urmasii) si gratie spatiului spiritual pe care il respiram odata cu aerul.
Istoria presei nu este o insiruire de date de aparitii, nume de gazete, inventariere de formate si, eventual, de trecere rapida in revista a subiectelor acoperite. Un adevarat editor (dintotdeauna si, prin urmare, si unul din zilele noastre) are constiinta celor doua dimensiuni la care se raporteaza presa: actualitatea si istoria. Asta vrea sa insemne ca un ziar este extrem de interesant azi, isi pierde orice bruma de interes daca e de ieri sau de alaltaieri, dar isi recapata valoarea peste ani. Se scrie pentru acum si pentru tarabele pline de farmec ale vanzatorilor de presa, dar si pentru colectia de mai tarziu din biblioteci. Acolo - si peste ani -, gazeta capata statut de cronica a unor vremuri, de parte a istoriei. A ceea ce francezii numesc "mica istorie", care se ocupa de viata obisnuita a oamenilor obisnuiti, fara de care marea istorie nici nu ar fi putut exista si nici nu ar putea fi inteleasa. Dintotdeauna - in forma ei scrisa, dar si orala -, istoria a
