Sunt 110 miliardari in dolari in Rusia (doar America o depaseste) si in Moscova mai multi decat in orice alt oras din lume. Moscova e numita capitala mondiala a excesului si, pentru ca intrece orice oras european, e asemanata cu acel Chicago din anii '20
Ceremonia de la "inscaunarea" noului presedinte rus a aratat doar putin din fastul care place atata rusilor. Cel mai mare oras din Europa de azi e orasul teatrului Balsoi, al Kremlinului si Pietei Rosii, dar si al unor cluburi de noapte, precum Rai (! ), unde se danseaza pe langa masini de formula 1, dar si pe langa duzini de oua Faberg expuse pentru vanzare la pretul de 2.000 dolari bucata.
Intr-un fel, pare o revansa dupa anii de privatiuni, cand vodca era singurul lux. Sau poate e in firea rusilor sa fie excesivi. Si ironici. Hotelurile din mari lanturi occidentale au nume adaptate, rezultatul fiind cel putin interesant: vezi Radisson Slavjanskaya sau Hotel Baltschug Kempinski, aflat pe locul tavernei unde mancau garzile lui Ivan cel Groaznic.
De altfel, multe dintre restaurante sunt in inima orasului vechi, in case vechi, cu legende.
Unul dintre restaurantele traditionale apreciate, Godunov, se gaseste pe locul refectoriului (sala de mese) unei foste manastiri. Chelnerii in costume nationale servesc clatite umplute si bauturi traditionale, acompaniati in fundal de cantece folclorice si cazacioc. In acest oras totul pare sa fie mai mult, mai mare si mai scump, ceea ce ii face pe unii sa se intrebe daca nu cumva Moscova i-a luat locul New York-ului.
La Krisha Mira, un bar la moda, intalnesti statui cu Buda gigantici, la Tsum, magazinul urias construit dupa modelul Selfridges (Londra), gasesti mai multe etichete Balenciaga, Miu Miu sau Lanvin decat la Harrods, si cu 40% mai scumpe.
Arhitecti celebri au zeci de proiecte in desfasurare: Norman Foster are 20 de cladir