Rămăsesem datoare cu comandele de cărţi de la sfîrşitul lui XVIII şi începutul lui XIX pe care Iorga i le opune cusurgiului Fleischhackel von Hakenau, care scria, pe la 1820, că boierii noştri sînt nuli cînd vine vorba să preţuiască slova scrisă. Nu-i chiar aşa. Încă de la 1791 boierii munteni sînt amatori de gazeturi, vreo douăzeci de ani mai încolo de tomuri italieneşti, în preajma răscoalei lui Tudor cer Le Constitutionnel şi Le Libéral, Journal de Franfort şi pachete cu cărţi de la Paris. Cei care comandă sînt feţe bisericeşti, Neofit de la S. Episcop, hatmani, postelnici, vel cluceri şi medelniceri. Prin anii '30, între atîtea cinuri boiereşti, îşi face loc un oarecare M. Exarchos, docteur en médecine. Pînă la căftănirea culturală de la jumătatea secolului XIX nu mai e mult.
La o sută şi mai bine de ani după darea de seamă a ursuzului agent austriac apare, la Bucureşti, seria nouă a Sburătorului. Sîntem în martie 1926. Editorialul lui Lovinescu, pe prima pagină a unei reviste care-a ajuns, cu întreruperi, în anul IV, face elogiul diferenţierii, care nu doar că delectează, dar e principiul obligatoriu al evoluţiei în artă: "esteticeşte vorbind, generaţiile se succed, dar nu se aseamănă. A fi dintr'o generaţie nouă nu înseamnă, aşa dar, a fi tânăr - mulţi dintre tineri fiind bătrâni - ci a participa activ la elaborarea sensibilităţii epocei şi la fixarea stilului ei; a fi dintr'o generaţie nouă înseamnă a fi contemporan cu tine însuţi, a fi exponentul aspiraţiilor estetice ale momentului istoric şi a le realiza printr'un maximum de expresie în opere, caduce, de le privim sub raportul adevăratelor corespondente sufleteşte în continuă mişcare, dar caracteristice de le privim istoriceşte la lumina principiului evolutiv al conceptului estetic." Noutatea, tinereţea (dincolo de biologic, ca de atîtea ori, de la Lovinescu încolo), înseamnă, aşadar, autenticitate ş
