Economia Cehiei a crescut cu 5,4% in primul trimestru ale acestui an, acesta fiind cel mai lent ritm de crestere din ultimii trei ani, scrie Bloomberg. Estimarea analistilor pentru acest trimestru a fost de 5,5%.
PIB-ul ajustat sezonier a avut si el o crestere de 5,4%, in vreme ce economia s-a dezvoltat cu 0,9% in ultimul trimestru al anului trecut. Dezvoltarea economica a tarii a fost foarte lenta pe fondul scaderii consumului domestic cauzata de cresterea taxelor indirecte si a inflatiei, care a depasit din luna noiembrie plafonul bancii nationale. La randul ei, accelerarea inflatiei a fost cauzata de scumpirea combustibilului si alimentelor si de masurile guvernamentale care nu pot fi influentate de banca.
"Ne asteptam ca ritmul real de crestere al PIB sa scada pana la 4% anul acesta, in conditiile scaderii ritmului de crestere in zona euro, care a dus la scaderea veniturilor gospodariilor", a spus un analist al Komerci Banka din Praga, Jiri Skop, adaugand ca cifrele "nu reprezinta un risc semnificativ in ce priveste politica monetara".
Coroana ceha se tranzactiona ieri la un pret de 25,066 coroane cehe/euro in Praga, comparativ cu pretul de 24,934 coroane cehe/euro din ziua precedenta. Scaderea impactului cererii domestice asupra PIB da motive de optimism bancii centrale privind o scadere a ratei inflatiei pana la tinta de 3% anul viitor, de la nivelul de 6,8% din luna aprilie.
Rata de crestere a inflatiei a venit odata cu o crestere a taxelor indirecte pe data de 1 ianuarie si a preturilor controlate de stat, precum cele pentru chirie si energie.
Banca centrala si-a majorat estimarea privind cresterea economica pentru anul acesta, de la de 4,1% la 4,7%. "Principalul motiv al incetinirii din primul trimestru este consumul gospodariilor sub asteptari", a spus un economist al UniCredit Bank din Cehia, Patrik Rozumbersky.
Econ