* La ora actuală, baza nu are nici alei asfaltate, nici bănci şi se află în reabilitare

* Ministerul Educaţiei are în grijă acest spaţiu din 1972

Baza Cireşarii, proprietatea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. La intrarea în parc, un dovleac decorat cu graffiti, cu burta de vreo 5 metri, zace lângă o maşină cu tăvălug. Doi paşi mai încolo, un excavator muscă din pământul nisipos. Vreo şase muncitori îşi fac de lucru cu o roabă, lângă un tobogan. Alţi doi contemplă spectacolul de la umbră, aşezaţi pe nişte drugi de metal. „Noi azi am venit! Tre’ să asfaltăm pe aici. Suntem de la firma Maxim”, ne lămureşte un domn cu mustaţă. Ceasurile arată ora două după-masă, e prea cald pentru muncă.

„Două bănci în tot parcul, şi alea date peste cap”

Învăţătoarea Adela Ionescu are 80 de ani şi jumătate de secol de amintiri legate de parc. Demult, îşi aducea elevii la teatrul de vară din incinta actualei baze „Cireşarii”. „Sunt două bănci în tot parcul, şi alea date peste cap. În locul teatrului de vară, au rămas ruinele - vorba vine, schelete de metal, că ce-a fost din lemn, s-a furat. Sperăm să ne facă şi nouă măcar alei şi bănci”. Cătălina Enache şi-a adus băieţelul la cercul de pictură de la Clubul Elevilor. Are în lesă un câine mic şi creţ, pe care îl plimbă pe lângă gardul bazei. „Au interzis accesul cu animale în parc, pentru că veneau stăpânii de aminale cu câini mari şi câinii aştia se urcau pe ţâşnitoare să bea apă, de unde beau copii. În situaţia asta, se pot transmite tot felul de boli”.

Peste drum de parc, sunt casele oamenilor, nemultumiţi de ce se întâmplă dincolo de gardul bazei sportive, aflată în administrarea Clubului Copiilor din sectorul 1 al Capitalei. O doamnă blondă, la vreo 35 de ani, îşi potoleşte cu greu cei patru câini, puşi pe lătrat. „Nu vă dau numele, ca rămân şi fără câinii ăştia. Asta cu reclamaţia e poves