Un scandal între două familii din comuna Seaca de Pădure, judeţul Dolj, s-a transformat miercuri seară într-un adevărat măcel, în urma căruia doi poliţişti au fost răniţi, iar patru dintre scandalagii - împuşcaţi.
Acesta este al doilea incident din mediul rural în decurs de o lună, în timpul căruia poliţiştii doljeni au fost nevoiţi să facă uz de armă.
Înarmaţi cu topoareşi drujbă
Bătaia a avut loc miercuri seara, într-un bar din centrul comunei Seaca de Pădure şi a pornit de la o datorie neachitată de către patroni unei familii de agricultori. Patru membri ai familiei Găgeatu s-au dus în localul respectiv înarmaţi cu furci, topoare şi o drujbă. Între timp, în zonă ajunseseră trei agenţi de la postul local de poliţie, dar şi colegii lor din Carpen, chemaţi în ajutor.
„Existau dinainte indicii că o familie formată din tată şi trei fii intenţionează să se răzbune pe doi fraţi, din aceeaşi localitate, ca urmare a unei neînţelegeri privind executarea unor lucrări agricole neremunerate“, declară subcomisarul Stanca Giucă, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj.
În ciuda intervenţiei poliţiştilor, bătaia a început între cele două grupuri, oamenii legii fiind nevoiţi să tragă câteva focuri în direcţia scandalagiilor. „În acel moment, agresorii i-au lovit pe poliţiştii care se interpuseseră între aceştia şi victime. Pe unul dintre poliţişti l-au lovit cu toporul în spate, fără a-i provoca plăgi, ci doar contuzii, iar pe al doilea l-au înţepat cu o furcă în mână. Poliţiştii au executat foc de avertisment în plan vertical şi, întrucât agresorii nu au încetat acţiunea, s-a executat foc asupra lor“, a adăugat subcomisarul Giucă.
În jurul orei 22.00, combatanţ ii au ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova. Patru dintre răniţi fuseseră împuşcaţi, unul fiind în stare gravă. Şi de partea poliţiştilo