Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvoltare intercomunitară prin World Vision

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 16 mai 2008 ·

Cu toate că este cunoscută pentru sprijinul acordat copiilor defavorizaţi şi pentru programele de intervenţie umanitară în situaţii de urgenţă, un rol central în activitatea World Vision România îl au programele de dezvoltare comunitară. Acestea sunt menite să transforme comunităţile din mediul rural, să întărească sprijinul comunitar şi să mobilizeze liderii formali şi informali ai comunităţii în identificarea de resurse proprii pentru dezvoltarea problemelor cu care se confruntă. Programele de dezvoltare comunitară se desfăşoară deja în şase judeţe din România, printre care şi Doljul (Iaşi, Vâlcea, Constanţa, Ialomiţa şi Cluj). „Aceste programe de dezvoltare comunitară se axează pe patru direcţii: educaţie, sănătate, dezvoltare economică şi dezvoltare spirituală“, a declarat Corina Suta, Communication Officer la Biroul Zonal Dolj al World Vision.

Este un pas pentru dezvoltarea zonei În plus, Biroul Zonal Dolj a organizat ieri, la Craiova, un seminar cu tema „Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară. Oportunităţi de finanţare“, care şi-a propus să fie atât un cadru optim pentru un schimb de informaţii despre ceea ce înseamnă dezvoltarea intercomunitară, cât şi unul pentru eventuale colaborări. „World Vision are proiecte de dezvoltare în 13 localităţi din judeţ, iar zece dintre ele sunt pe cale să înfiinţeze o asociaţie (Asociaţia Comunelor din Nord-Vestul judeţului Dolj)“, a declarat Mihaela Pătru, coordonator proiect Dezvoltare Economică în cadrul organizaţiei. Aceasta ar fi cea de-a doua asociaţie de acest fel din judeţ, în Dolj existând deja Asociaţia Primăriilor din sudul Olteniei, care reuneşte 17 comune. „Este un pas pe care l-am făcut pentru a dezvolta zona pe care am creat-o şi deja am fost selectaţi ca grup de acţiune locală pentru finanţări ce vor începe anul acesta. În plus, avem o serie de noi proiecte în desfăşurare“, a declarat Valentin Mitrică,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 14 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 35 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°