In ultima vreme am asistat cu totii, unii chiar la fata locului, altii doar prin intermediul micului ecran, la niste secvente de buluceala de mare spectacol. Perioada se preta la scene de masa, asa ca, macar din punct de vedere teoretic, lucrurile nu pareau complet iesite din comun. A fost mai intai Saptamana Patimilor si lumea s-a inghesuit la tot felul de ceremonii, de la Denii pana la marea slujba a Invierii. A urmat apoi praznicul mult mai laic al lui 1 Mai, insotit si el de tot felul de iesiri la iarba verde, cu mici si cu bere.

Adevarul este ca romanul asteapta cu o febrilitate teribila orice ocazie festiva, fie ea religioasa ori laica, pentru a petrece asa cum stie, cu multa mancare si bautura, cu muzica tare si cu topaiala, cu chiuituri si cu uitatul necazurilor. "Nu stiu daca ne pricepem la multe lucruri, dar, in orice caz, stim sa petrecem", imi spunea un prieten privind asta-iarna exploziile de artificii care marcau peste oras sosirea Anului Nou. Nu numai ca stim sa petrecem, dar uneori dam senzatia ca nu traim decat pentru asta. Iarna, o luam de pe la Sfantul Nicolae cu pregatirile si serbarile si ne oprim pe la Sfantul Ion. Abia intrati in primavara, fie ca am postit, fie ba, ne simtim atinsi din nou de spiritul sarbatorilor de pe la Florii si ne trezim cu greu abia pe la Inaltare. Atenti la aceasta predispozitie nationala, guvernantii asigura cu grija tot felul de "punti" intre sarbatori, sa nu iasa omul prea brusc din chef sau sa nu chiuleasca de la serviciu cu de la sine putere. Daca intre sarbatorile legal admise si inscrise cu rosu in calendar se mai strecoara si cate o manifestare "peste rand", mai un NATO, mai o francofonie, cu atat mai bine. Cum spuneam, perioada recenta s-a pretat la pomana, iar inghesuiala a fost mare la pungile cu merinde, la cartonasul cu mici si la paharul din plastic cu bere sau vin, ba chiar la sepcute si fanioan