Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căsătoria gay, legală în California

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 mai 2008 ·

Curtea Supremă din California a legalizat, ieri, căsătoriile între persoane de acelaşi sex în statul american cu cea mai mare populaţie, o decizie istorică ce poate avea consecinţe la nivel general în Statele Unite, relatează AFP. Sursa: San Francisco ChronicleSursa: San Francisco Chronicle

1 /. Magistraţii americani au dat câştig de cauză, cu patru voturi pentru şi trei împotrivă, mai multor reclamanţi, printre care se numără şi oraşul San Francisco, care au afirmat că semnificaţia căsătoriei din codul civil, definită drept uniunea dintre o femeie şi un bărbat, este discriminatorie.

"Restrângând definiţia mariajului la uniunea între un bărbat şi o femei este neconstituţională şi trebuie retrasă din condul civil", a reclamata Ron George, preşedintele Curţii din San Francisco.

California devine astfel al doilea stat american, după Massachusetts, în care căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt legale.

Nicio căsătorie de acest tip nu va putea fi încheiată în următoarele 30 de zile, răstimp în care decizia Curţii Supreme va fi aplicată, însă publicaţia San Francisco Chronicle a raportat deja scene cu homosexuali care sărbătoreau şi care se prezentau la primării pentru a se programa pentru ceremonie.

"Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Sunt bucuros pentru noi toţi", a declarat unul dintre reclamanţi, Diane Olson.

Având în vedere numărul mare de locuitori ai Californiei, decizia luată ieri riscă să aibă repercusiuni mult mai importante în Statele Unite decât legislaţia statului Massachusetts, a indicat un jurist specializat în uniunile între persoane de acelaşi sex, citat de AFP.

"Poate avea o influenţă foarte mare. Curtea Supremă din California este de foarte multă vreme considerată ca fiind una dintre deschizătoarele de drumuri. Celelalte Curţi Supreme îi vor urma exe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 56 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 50 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 55 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°