Odata cu venirea primaverii se observa parca mai bine cum strada Lapusneanu, candva foarte frecventata ca loc de petrecere si promenada burghezo-proletara, cu belsug de bere, mici ori seminte sparte in zgomotul muzicii de fanfara, a capatat in ultima vreme aspectul septic al unui muzeu in aer liber.
Acesta e amenajat cu gust, in intentia vadita de a retine macar pentru o clipa privirea trecatorului grabit, inclinat sa pretuiasca lucrurile numai pe latura practica, strict utilitara. Pentru ca, oricat ar fi de needucat si lipsit de sensibilitate, omul se lasa cu usurinta prins in capcana emotiilor retrospective, inteligent speculate de catre edili prin conservarea relicvelor si a monumentelor cu potential simbolico-afectiv. Din pacate, coarda patriotica a unui primar cu inima simtitoare a vibrat mai puternic decat ar fi fost necesar, de vreme ce ne-am pricopsit peste noapte cu o infioratoare statuie de arama a sfantului voievod ziditor de biserici si iute varsator de sange nevinovat, taman in fata Palatului Telefoanelor, la unul dintre capetele strazii ce leaga astazi Piata Unirii si Hotelul Traian de intersectia cu principalele trasee de circulatie dinspre Gara, Pacurari si Copou.
Cu toate acestea, in ciuda neinspiratului edificiu din bronz ce se proiecteaza sinistru pe fondul cenusiu de fier si beton al unei cladiri ultramoderne cu multe etaje, atmosfera de altadata reinvie ca prin minune cativa pasi mai incolo, in dreptul Galeriilor Anticariat si al Cofetariei Tuffli. Terasele cu lautari au disparut pentru totdeauna, precum si cele doua cinematografe de data ceva mai recenta (Tineretului si Republica, dupa numele pastrate inca pe zidul cladirilor), unde poporul muncitor venea duminica sa se relaxeze. In locul tigancilor de care te loveai pe trotuar au aparut intre timp buchinistii, indivizi taciturni, prematur melancolizati de inutilitatea propriului com
