Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu este un nume atat de cunoscut, incat, in doar cateva randuri, e imposibil sa-i epuizezi biografia. El insusi se poate dezvalui cel mai bine. Si o face simplu, frumos si cu o abia perceputa autoironie. De ce n-o scrie el un roman memorialistic, ori macar o nuvela? (Marcela Gheorghiu)
Sa ma marturisesc - in Saptamana Patimilor, e adevarat, am trecut pe la biserica, dar nu mi-am luat toata portia de iertaciune (duhovnicul meu e tocmai la Manastirea Putna, nici macar o data pe an nu ajung la el, din Bucuresti). Ca la cat de pacatos sunt... Cu ce sa incep?
Natural, cu "femeile mele". Nu are legatura cu butada triadei "femei, tutun, bautura", care da farmec vietii, cand descoperi aceasta lume, din prima tinerete (si cand stii sa te bucuri de viata; eu nu stiu)... Nu, pur si simplu incep cu inceputul, femeia fiind inceputul tuturor lucrurilor (ma rog, fiintelor; ceea ce inseamna ca barbatul e sfarsitul tuturor lucrurilor), nu? Lasa ca iubirea in sine e un "lucru" foarte mare (si tare)... Fara femei n-ar exista nici dragoste, nici barbati pe Pamant, pana una, alta, nici rai, nici iad... Ca eu n-am avut noroc la femei? Astrologii pe mana carora am incaput asta mi-au spus: ca nu le inteleg destul pe femei, de aceea prefer singuratatea (chiar si cand sunt langa "ele"). Eu cred in varianta ca intre un barbat si o femeie, pereche, au loc permanent furturi reciproce de energie vitala si de aici apar neintelegeri. Femei: unde intorci capul, numai femei... si niciuna nu se ataseaza de tine, ca nu ai idee cum sa le "agati", toate trec indiferente. Ce n-as da sa fiu iar indragostit de o frumusete (frumusetea, daca o iei in serios si te concentrezi la Dumnezeu, este icoana care te poate imbunatati spiritual)! Frumusetea? Frumusetea este esenta lumii, mai mult decat un amestec de iubire pamanteana si "energie universala", purtand chip
