Prin 1997, ascultam, pe durata unei săptămâni, pe France Culture, nişte foarte animate convorbiri cu bătrânul Etiemble, bătrân şi vioi de tot la cei optzeci şi cinci de ani ai săi. Nu eram în dispoziţia de a-mi lua note, eram şi prea curios, nu voiam să pierd nimic din cele spuse, cum s-ar fi întâmplat dacă notam. N-am vorbit atunci, sunt acum în măsură să o fac - între timp aceste convorbiri (cu Jean-Louis Ezine) au fost tipărite la Editura Arléa.

Un veşnic inconformist - Etiemble -, un spirit independent şi refractar ideilor zilei, un încăpăţânat simpatic tocmai pentru că fixaţiile şi neabdicările sale nu au nimic de-a face cu mărginirea. Un ins de o sinceritate candidă, radicală, stupefiantă. Vorbeşte pentru a spune ce crede şi a spune mereu ceva; se întâmplă mai rar decât se crede.

A scris - vreme de şase decenii - vreo şaizeci de cărţi în domenii de o diversitate cu totul neobişnuită. Este poet şi romancier, filolog şi lingvist, mare comparatist, istoric al literaturilor, specialist în Rimbaud, traducător. Cum se explică această polivalenţă, această structură proteiformă, mai ales că nimic din opera sa nu este improvizaţie, lucrare de amator, totul este rigoare şi savantă temeinicie?

Se explică printr-o anume conformaţie a spiritului său - şi a temperamentului său; are mult temperament, se înfurie des, mâniile sale sunt redutabile, iritările sale stau la originea, cine ar crede, chiar a ştiinţei sale!

Această conformaţie specială, el o numeşte cu seriozitate şi umor - boală, boală mentală.

"Da, trebuie într-adevăr să spun că am un soi de maladie mentală care-mi impune diversitatea, o curiozitate universală care era cât pe-aci să-mi rateze intrarea în viaţă. Pe când îmi pregăteam agregaţia în filozofie, la Şcoala Normală Superioară, mi-am spus că era ceva nedemn să devin agregat în filozofie fără să cunosc gândirea orienta