FLORIAN BICHIR: "În aprilie 2003, preotul Ioan Filip de la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Baia- Mare, suspendat din funcţie de conducerea episcopiei, anunţa că va milita pentru înfiinţarea unei asociaţii tip sindicat, care să apere interesele preoţilor".

Părintele era supărat că în cazul său nu s-au respectat Legile Bisericii Ortodoxe Române privind numirea, transferarea şi promovarea în funcţii administrative ale clerului. La distanţă de patru ani, în august 2007, la Iaşi, un preot caracterizat drept controversat de presa locală, Petrică Florea din Costeşti, punea - cel puţin pe hârtie - bazele primului sindicat din istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sindicatul Naţional „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“.

Asociaţia anunţa că va promova interesele profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestuia, în faţa autorităţilor BOR, a autorităţilor civile, a instanţelor de judecată şi a organelor de urmărire penală. Victorios, preotul-sindicalist anunţa că în asociaţie au înscris peste 200 de preoţi, mulţi dintre ei caterisiţi de BOR ca urmare a unor abateri. Şi acest sindicat a dispărut după ce preotulfondator a fost implicat în nişte scandaluri şi îl acţionase în judecată pe ierarhul locului. Ideea unui sindicat preoţesc nu este nouă. După instalarea armatei sovietice în România, în 1945 s-a creat Uniunea Preoţilor Democraţi, împotriva căreia Patriarhul Nicodim nu avea nicio putere. Printre liderii acestei mişcări s-a numărat preotul Constantin Burducea, care pe 8 martie 1945, după instalarea guvernului Petru Groza, a fost numit în funcţia de ministru al cultelor. De la el a rămas celebra zicală: „Ca părintele Burducea, când cu steaua, când cu crucea!“. Gluma aceasta sinistră de sindicat roşu - şi folosit de ciuma roşie - a fost combătută de vrednicul de pomenire Prea Sfinţitul Antim Nica, dar şi de Patriarhul Justinian, care