M-am întors în Craiova cu un tonus bun. După două zile, parcă l-a înghiţit pământul! Să se fi speriat de maidanezii care m-au înconjurat lângă piaţa din Brazdă? N-aş crede, deşi vacanţa în Canada mi-a tocit reflexele: dincolo de Atlantic nu s-a repezit la mine nici o potaie; nici garduri, din spatele cărora să te latre, nu erau. Să mă fi afectat aerul irespirabil de pe Brestei? Şanţurile încă neastupate din atâtea trotuare? Facturile adunate între timp? Revenirea la salariile de două-trei sute de dolari pe lună? Agresiunile ce par fireşti: cele involuntare, unele chiar bine intenţionate - ale rudelor, ale colegilor de serviciu, ale prietenilor; altele ceva mai stridente: vatmaniţa care se răţoieşte la vreun elev fiindcă nu şi-a luat bilet de la chioşc, de exemplu (în tramvaiele şi autobuzele din Toronto, pasagerii urcau numai pe uşa din faţă, arătau şoferului abonamentul sau îi puneau într-o cutie biletul ori contravaloarea călătoriei, iar acesta zâmbea fiecăruia: „Thank you“. Ai noştri par mai nervoşi decât ai lor, fie ei adolescenţi, şoferi sau politicieni)?

Să mi se fi schimbat ochiul? Să fie de la diferenţa de fus orar? Sau din pricina campaniei electorale? A zâmbetelor şi declaraţiilor sforăitoare pe care ni le servesc iarăşi candidaţii? A acuzaţiilor de minciună şi corupţie, a plimbărilor televizate la DNA, urmate de reveniri în forţă? A pactelor cu sindicatele şi a promisiunilor liderilor de partide? A noului apel către lichele lansat de Liiceanu? De-asta m-am întors? Îmi lipsea gălăgia din spaţiul public? Măcinarea de resurse în dezbateri fără finalitate, la care asistăm sau contribuim de 18 ani încoace? Violenţa de limbaj? Insulta? Înjurătura? Mă săturasem de poveştile despre Hazel McCallion, primăriţa de 87 de ani din Mississauga (680.000 de locuitori, al şaselea oraş al Canadei ca mărime), care a câştigat al 11-lea său mandat, după alegerile din noie