"Cazul Elodia" s-a intors, dupa o scurta pauza, si a inceput sa bantuie din nou ecranele televizoarelor la vreme de mare seceta in materie de stiri. Dincolo de aspectul sau senzationalist, cazul chiar merita discutat fiind in egala masura un monstruos produs media, o mostra de cinism, de incalcare crasa a drepturilor omului, dar si de neputinta a anchetatorilor.
Sa le luam pe rand: Povestea avocatei brasovence disparute a inceput sa se ingroase la OTV. Dan Diaconescu a simtit imediat potentialul de vis al subiectului. O sotie infidela si dezamagita, atat in casnicie, cat si in relatia extraconjugala, dispare fara urma, lansand in urma un copil mic. Principalul suspect este insusi sotul, un politist plin de tupeu, cu o expresie ironica si sfidator de neindurerata.
Singurul lucru care lipseste pentru incarcerarea prezumtivului asasin este cadavrul, cautat zi si noapte pe toate coclaurile si pe toate fundurile de lac. Nici urma de el insa. Intre timp, de la zi la zi, detaliile devin tot mai picante, iar misterul tot mai...misterios. Nu exista ipoteza prea fantezista pentru a nu fi emisa, iar in joc intra ghicitoarele si clarvazatori, toti pe urmele Elodiei, vie sau moarta.
"Gaina de aur" a adus OTV-ului audiente de invidiat pentru orice televiziune. Odata cu ele a inceput si derapajul. Cum presa noastra inca nu este bine asezata in tipare clare, care sa delimiteze formatele, toata lumea s-a aruncat asupra subiectului. Realitatea TV, Antenele, Pro TV-ul, si, in cele din urma, chiar TVR si-au infipt dintii in cascaval, transformand un caz de disparitie cum va sigur mai sunt cu zecile (dar fara ingrediente atat de picante, ce-i drept) intr-un fenomen media si, apoi, social.
Culmea este ca in toata aceasta poveste cel mai putin penibil a fost insusi OTV-ul, care, de bine de rau, s-a pastrat in limitele formatului. Celelalte te
