Comisia UE a criticat incendierea taberelor de romi, iar românii au protestat faţă de măsurile antiimigraţie propuse de dreapta italiană. Sursa: Reuters
Comisia Europeană a condamnat ieri incendierea taberelor de imigranţi romi din Italia şi a încercat să tempereze elanul Romei, care doreşte revizuirea regulilor ce asigură libera circulaţie în UE. În paralel, mai mulţi români şi străini au protestat pe străzile capitalei italiene faţă de măsurile antiimigraţie ale guvernului Berlusconi. Criticate de militanţii pentru drepturile omului, dar şi de guvernul spaniol, anunţatele măsuri instituie delictul de imigraţie ilegală şi îi vizează atât pe extracomunitari, cât şi pe membrii UE care nu au un venit minim.
Incendierea taberelor de romi, în special a celor din Napoli, a început de marţi şi a continuat în fiecare zi, vinovaţi fiind, potrivit presei, localnicii şi oamenii organizaţiei mafiote Camorra. Comisia UE, politicienii de stânga şi mai mulţi reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti şi romanocatolice din Italia au condamnat actele de violenţă împotriva romilor. Reacţiile politicienilor locali au fost însă false, scrie cotidianul britanic „The Independent“, care a caracterizat incendierile drept „un act de epurare etnică“.
Frattini, contrazis de foştii colegi
În paralel cu actele justiţiare ale cetăţenilor, autorităţile au continuat implementarea politicii antiimigraţie. Potrivit unor surse diplomatice, din cele peste 380 de persoane „săltate“ de carabineri în timpul acţiunilor organizate în ultima săptămână împotriva imigranţilor infractori, 32 sunt cetăţeni români. Primii 12 au fost expulzaţi ieri în România. „Au fost trimişi cu o cursă de linie şi, deocamdată, nu putem spune nimic despre ei, deoarece nu au acte, doar titluri de călătorie“, au precizat sursele citate.
Cu numai o zi înainte, joi, un a